Washington – Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: O vizită a președintelui României, Nicușor Dan, este un obiectiv, dar face parte dintr-un tablou mai complex, a declarat marți, la New York, pe marginea Adunării Generale a ONU, consilierul de stat Vlad Ionescu.
Întrebat cât de aproape este în prezent România de o vizită a președintelui Nicușor Dan la Casa Albă, consilierul de stat în Departamentul Politică Externă, Parteneriate Strategice și Românii de Pretutindeni din cadrul Administrației Prezidențiale a evitat să avanseze un calendar.
‘Relația cu SUA funcționează foarte bine. Suntem în discuții avansate pe mai multe dosare, nu în ultimul rând pe dosarul posturii, care este în curs de evaluare’, a declarat el în cadrul unui briefing pentru jurnaliștii români.
‘Și agenda internațională, din câte ați văzut, e complexă. Președintele Trump însuși nu a mai avut multe întrevederi la Casa Albă. Deci este un obiectiv, dar un obiectiv parte a unui tablou mai complex’, a spus Vlad Ionescu, referindu-se la o eventuală vizită a președintelui român la Casa Albă.
‘Ea va avea loc în momentul în care toate condițiile se vor întruni’, a apreciat consilierul de stat.
Președintele român Nicușor Dan a semnat recent mai multe articole de opinie publicate în presa conservatoare americană, iar cu prilejul vizitei în SUA s-a întâlnit inclusiv cu Alianța foștilor ambasadori ai SUA în România.
Președintele României, Nicușor Dan, și partenera sa, Mirabela Grădinaru, participă marți seară la recepția oficială tradițională oferită de președintele SUA, Donald Trump, și de Prima Doamnă a SUA, Melania Trump. AGERPRES/(A – editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Președintele Nicușor Dan va prezenta în Consiliul de Securitate consecințele războiului din #Ucraina asupra României (consilier)
* Consilierul de stat Vlad Ionescu: Candidatura României la șefia OIF urmărește o mai mare prezență economică
Anunțuri gratuite din Maramures


