Procedurile pentru amplasarea unei statui a poetului național Mihai Eminescu în municipiul Sfântu Gheorghe au intrat în linie dreaptă. Primarul Antal Árpád și președintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, au anunțat, într-o conferință de presă, demararea proiectului, ca urmare a unui acord menit să restabilească punțile de comunicare cu comunitatea românească locală, rămasă fără reprezentare în Consiliul Local după alegerile din 2024.

Demersurile pentru amplasarea unei statui a poetului național Mihai Eminescu la Sfântu Gheorghe au intrat într-o fază concretă, în urma unui acord stabilit între municipalitate și filiala județeană a Partidului Național Liberal. Inițiativa, reluată recent după o perioadă de blocaj, este prezentată de ambele părți ca un gest de normalitate culturală și o punte de comunicare între comunitățile română și maghiară din oraș.

Proiectul fusese inițiat în urmă cu mai mulţi ani de către Liviu Comăneci, singurul consilier local român din mandatul trecut, însă procedurile s-au blocat după încheierea mandatului acestuia și în contextul în care, de la alegerile locale din 2024, niciun partid românesc nu a mai obținut reprezentare în Consiliul Local Sfântu Gheorghe.

Primarul Antal Árpád a subliniat că actualul demers reprezintă un răspuns direct la realitatea politică de după alegeri, oferind un semnal puternic de deschidere către cei peste 10.000 de etnici români din oraș care nu au reprezentanți în legislativul local.

„Eu cred că este un gest de normalitate faptul că în municipiul Sfântu Gheorghe va exista și o statuie a lui Mihai Eminescu, după ce a fost amplasată și statuia lui Petőfi Sándor. Vorbim de poeți naționali – Petőfi Sándor, poet național pentru comunitatea maghiară, Mihai Eminescu, poet național pentru comunitatea română. Facem aceste demersuri exact în perioada în care comunitatea română a rămas fără reprezentare în Consiliul Local. Evident că cei care au intrat în Consiliul Local îi reprezintă pe toți cetățenii din acest oraș, dar este evident faptul că au fost foarte multe voturi care nu s-au transformat în mandate. Tocmai de aceea, cred că este un lucru important ca acest lucru să se întâmple”, a declarat primarul Antal Árpád.

Edilul a precizat că municipalitatea va încheia în viitorul apropiat un acord cu Organizația pentru Tineret Open Minds, asociație care a depus solicitarea oficială, urmând un model similar cu cel aplicat în cazul monumentului Petőfi Sándor. 

Locația agreată pentru amplasarea monumentului este un părculeț situat pe strada Gen. Grigore Bălan, în zona intersecției cu strada Puskás Tivadar. Primarul și-a exprimat speranța că întregul parcurs procedural, care va include și un concurs de idei pentru alegerea sculptorului, se va finaliza în maximum doi ani, astfel încât monumentul să fie predat comunității înainte de încheierea actualului mandat.

La rândul său, președintele PNL Covasna, Olimpiu Floroian, a confirmat că discuțiile au fost reluate la inițiativa primarului și a salutat deschiderea acestuia pentru soluționarea unui subiect considerat în trecut sensibil.

„Am acceptat invitația domnului primar pe o temă de interes pentru comunitatea românească. Discutăm aici despre un proiect pe care noi l-am discutat cu ceva vreme în urmă. Discuțiile s-au blocat din diferite motive, principalul fiind încheierea mandatului domnului Liviu Comăneci. Domnul primar a readus în discuție acest subiect și s-a arătat foarte interesat de ducerea la bun sfârșit a acestuia, care e foarte important pentru comunitatea românească, la fel de important cum a fost și amplasarea statuii lui Petőfi Sándor pentru comunitatea maghiară. În acest moment suntem în măsură să vă informăm că am trecut de la acea fază inițială de ‘vom vedea dacă se va putea implementa’, la faza la care am demarat execuția acestui proiect. Discutăm despre un subiect normal a fi discutat. Eu mă declar mulțumit de ceea ce am discutat pe proiectul despre care vorbim acum, domnul primar a fost foarte deschis și îi mulțumesc. Mai mult, repet, a fost inițiativa dumnealui, ceea ce pe mine m-a surprins plăcut și sper cu tărie că vom putea să închidem acest proiect foarte repede și în condiții normale”, a afirmat Olimpiu Floroian.

Liderul PNL Covasna a adăugat că speră ca în viitorul apropiat să fie deblocate și alte proiecte importante pentru comunitatea românească din municipiu, subliniind importanța promovării acestor teme de normalitate culturală în spațiul public.

Distribuie, să afle şi alţii

Publicitate

Publicitate



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *