Un nou incident a avut loc în noaptea de joi spre vineri în Marea Neagră, la doar câteva zile după cel produs la circa 40 de kilometri de Sfântu Gheorghe. O navă comercială aflată în Zona Economică Exclusivă a României a raportat o avarie, iar primele evaluări indică posibilitatea ca aceasta să fi fost provocată de o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență.
Nava se afla la aproximativ 22 de mile marine (40 km) sud-est de localitatea Sfântu Gheorghe, în Zona Economică Exclusivă a României.
Echipajul a semnalat o avarie la navă și a solicitat sprijin. La momentul transmiterii apelului de urgență existau informații potrivit cărora ar fi fost posibilă evacuarea echipajului, potrivit DSU.
„Ca urmare a primirii solicitării, au fost activate mecanismele de răspuns specifice. Centrul Maritim de Coordonare și Salvare a coordonat intervenția, iar către zona incidentului au fost direcționate navele SAR APOLLO și SAR ARTEMIS ale Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM). Totodată, un elicopter al Inspectoratului General de Aviație al Ministerului Afacerilor Interne a executat o misiune de cercetare aeriană pentru evaluarea situației din teren”, a informat DSU.
Ulterior, comandantul navei a informat autoritățile române că nu există persoane rănite și că echipajul nu mai solicită evacuarea. Potrivit acestuia, nava își putea continua deplasarea către țărm pentru verificări tehnice și remedierea avariei.
Conform evaluărilor preliminare comunicate de DSU, avaria a fost identificată la magazia numărul 6 a navei și este posibil să fi fost provocată de impactul cu o dronă maritimă sau de explozia unei mine marine.
Știre în curs de actualizare.
Anunțuri gratuite din Maramures


