Ana-Maria Hențiu nu bănuia ce urma să se întâmple. Răzvan o chemase la Detașamentul de Pompieri Deva, în timpul pauzei de lucru, însă motivul întâlnirii a rămas secret până în momentul în care pompierul i-a pus marea întrebare.
Răspunsul nu a lăsat loc de emoții: Ana-Maria a spus “DA”. Momentul a fost întâmpinat cu aplauze de colegii pompierului, care au fost martori la cererea în căsătorie.
A urmat și momentul în care Răzvan i-a oferit inelul, iar cei doi au împărtășit emoțiile începutului unei noi etape din viața lor.
Cerere în căsătorie în fața autospecialelor
Potrivit reprezentanților ISU Hunedoara, cererea a avut loc pe platoul din fața Detașamentului de Pompieri Deva. Autospecialele au devenit decorul unei cereri în căsătorie mai puțin obișnuite, iar colegii lui Răzvan au avut un rol important: au fost alături de el și au sărbătorit răspunsul iubitei sale.
“Astăzi, pompierii aflați pe platoul din fața Detașamentului de pompieri Deva au fost martorii unui moment unic“, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara într-o postare pe Facebook.
“Ne bucurăm că am fost martorii acestui început!”
“Pentru pompieri, unitatea militară, locul de muncă, este a doua casă, iar colegii sunt o a doua familie. Ne bucurăm că am fost martorii acestui început!“, se mai arată în postare.
Reprezentanții ISU Hunedoara le-au transmis celor doi felicitări și le-au urat “o viață frumoasă și liniștită” şi au încheiat postarea cu tradiţionalul mesaj “Casă de piatră!”.
Anunțuri gratuite din Maramures


