Pompierii din Reghin au fost chemați să intervină la un incident produs în Piața Petru Maior. O conductă de gaze a fost avariată, iar, în urma incidentului, cinci persoane au fost evaluate de medici.

„La locul evenimentului intervin pompierii militari cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD”, a transmis ISU Mureș.

În ce a constat autoaccidentarea

Dintre acestea, două au ajuns de urgență la spital. Cazul uneia dintre femei a fost încadrat ca „cod galben”, iar un copil la categoria „cod verde”.

„La fața locului se deplasează și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Mureș, precum și o echipă specializată a distribuitorului de gaze naturale”, au mai precizat autoritățile.

Pompierii au stabilit un perimetru de siguranță în jurul conductei de gaze avariate. Astfel, persoanele nu se pot apropia pe o rază de 50 de metri.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *