Publicat la 06 iulie 2026
Începând de joi, 2 iulie, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) prezintă publicului o carte veche de o raritate excepţională: Sbornicul slavonesc, partea a II-a, tipărit de Diaconul Coresi la Braşov, în anul 1568.
Considerat unul dintre cei mai importanţi tipografi ai secolului al XVI-lea, Diaconul Coresi a avut un rol esenţial în dezvoltarea culturii scrise din spaţiul românesc şi în afirmarea limbii române în cultul religios. Volumul expus, cunoscut şi sub denumirea de „Mineiul de praznice”, este o raritate bibliografică deosebită.
Volumul cuprinde serviciul divin al sărbătorilor cu dată fixă dedicate Mântuitorului, Maicii Domnului şi unor sfinţi din calendarul ortodox, pentru perioada februarie–august. Din primul volum al lucrării se mai păstrează doar două exemplare, aflate în prezent în Bulgaria şi la Mănăstirea Hilandar, de pe Muntele Athos.
Exemplarul are o istorie impresionantă: a făcut parte din Tezaurul cultural al României trimis în Rusia în anul 1917 şi s-a întors în ţară în perioada comunistă. În cursul anului trecut, cartea a fost supusă unor ample investigaţii şi intervenţii de restaurare în laboratoarele muzeului, pentru a putea fi prezentată publicului în cele mai bune condiţii.
Exponatul poate fi admirat până pe 2 august.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


