Fostul mare handbalist Vasile Stângă nu e atât de sigur că putem ajunge în sferturile de finală la Euro 2026 la handbal feminin, ce se va desfășura în România.
Tricolorele antrenate de „Coco” Mihăilă se vor duela cu reprezentativele Norvegiei, Elveţiei şi Macedoniei de Nord, în grupa B preliminară a Campionatului European din 2026 (3-20 decembrie 2026).
„Nu avem cum să întrăm în primele 8”. Vasile Stângă, semnal de alarmă înainte de Euro 2026
Meciurile se vor juca la BT Arena din Cluj-Napoca, care va găzdui şi partide dintr-o grupă principală. România mai găzduieşte şi grupa preliminară A, la Oradea.
„Nu cred că putem ajunge în fazele finale. Vom trece de prima grupă, acolo unde doar Norvegia are mare valoare. O echipă care e din altă galaxie și care e departe de noi, dovadă ultimul rezultat.
Nu putem ajunge în primele 8, nu s-a văzut progres. Avem nevoie de curaj și de valoare, dar ultima componentă ne lipsește”, admite Vasile Stângă.
Fostul mare internațional crede că și posibilii adversari din Main Round sunt puternici.
„Spania nu mai e Spania dar ne poate bate, Ungaria e în creștere, la fel Muntenegru. La Danemarca nu mai e loc de discuții, e top. Nu văd unde putem face noi diferența, jucăm acasă, se pot întâmpla multe”, încheie Stângă.
Ovidiu Mihai Mihaila reactioneaza pe banca romaneasca alaturi de Iulia Vasilica Curea si Bianca Maria Bazaliu in meciul de handbal feminin dintre Romania si Norvegia, din cadrul EHF Euro Cup 2026, desfasurat in Sala Polivalenta Ioan Kunst Ghermanescu din Bucuresti, miercuri 8 aprilie 2026. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Norvegia este campioana olimpică, mondială și europeană en titre, Danemarca fiind finalista EURO 2024, iar Ungaria medaliata cu bronz. Grecia este singura echipă debutantă la un astfel de turneu final.
Cum arată grupele de la Euro 2026?
- A (Oradea): Ungaria, Muntenegru, Slovenia, Islanda;
- B (Cluj-Napoca): România, Elveţia, Norvegia, Macedonia de Nord;
- C (Antalya): Turcia, Spania, Danemarca, Grecia;
- D (Brno): Cehia, Austria, Olanda, Croaţia;
- E (Katowice): Polonia, Insulele Feroe, Franţa, Ucraina;
- F (Bratislava): Slovacia, Germania, Suedia, Serbia.
România a făcut parte din urna a doua valorică. Echipele gazdă ale turneului final – România, Turcia, Cehia, Polonia şi Slovacia au fost calificate direct, alături de medaliatele CE 2024, Danemarca, Norvegia şi Ungaria.
Primele două clasate în fiecare grupă se vor califica în grupele principale. La Cluj-Napoca se vor juca meciurile echipelor calificate din grupele A, B şi C, iar la Katowice cele ale echipelor din grupele D, E şi F.
Spodek Arena din Katowice va găzduit semifinalele (18 decembrie) și finalele (20 decembrie). România s-a clasat pe locul 11 la EURO 2024.
Anunțuri gratuite din Maramures


