Exploatarea de magneziu de la Valea Dobrei, din comuna Rășinari, a fost unul dintre subiectele abordate de jurnaliști cu noul prefect al județului Sibiu, Florian Giubega, la finalul ceremoniei de învestire, care a avut loc luni, 2 noiembrie. Acesta a declarat că își dorește ca locuitorii comunei și sibienii să fie informați transparent cu privire la beneficiile și efectele unui astfel de proiect, însă a precizat că este prea devreme pentru a anunța o strategie concretă.

Întrebat dacă are o abordare sau un plan în legătură cu proiectul privind exploatarea de magneziu de la Rășinari și Valea Dobrei, mai ales în contextul referendumului programat în comună în weekendul următor, Florian Giubega a spus că nu poate oferi, deocamdată, un răspuns concret.

Noul prefect a subliniat însă că informarea corectă a populației este importantă și că locuitorii trebuie să cunoască atât beneficiile, cât și efectele pe care le-ar putea avea exploatarea. „N-aș putea să abordez încă acest subiect, dat fiind faptul că abia a fost depus jurământul. Este adevărat că mă interesează și m-a interesat transparentizarea publică. Cetățenii din Rășinari și, până la urmă, cetățenii județului Sibiu să fie informați în prealabil despre beneficiile și efectele pe care le poate aduce o astfel de exploatare”, a declarat Florian Giubega.