Experimente și demonstrații despre agricultura viitorului, vineri, în campus
Articol editat de Andrada Ștefănescu,
25 septembrie 2026, 12:17
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj se alătură evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni, care va avea loc vineri, 25 septembrie.
Programul va include experimente, demonstrații științifice și activități interactive, a spus la Radio Cluj Petru Burduhos, din partea USAMV Cluj:
Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinare va arăta publicului cum agricultura modernă și agricultura viitorului, și aici facem referire la tractoare, tehnologii moderne, microplante cultivate în sisteme moderne, plante aromatice, insecte, microorganisme și inclusiv drone de monitorizare, toate folosite în agricultura modernă. Dar pe lângă asta vom avea și activități în care publicul poate să descopere aceste echipamente. Pentru monitorizarea calității mediului, de exemplu, cum stabilim vârsta unui pește, cum identificăm eventualele falsificări, să zicem între ghilimele, ale laptelui. Vom putea vedea un stup de observație, dar și aplicații moderne vis-a-vis de agricultură.
Activitățile vor avea loc pe Platoul Sălii Sporturilor Horia Demian.
La Noaptea Cercetătorilor Europeni participă Universitatea Babeș Bolyai, USAMV și Universitatea Tehnică.
Accesul este gratuit.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.
Anunțuri gratuite din Maramures


