Articol de Eduard Apostol – Publicat vineri, 24 aprilie 2026, 15:22 / Actualizat vineri, 24 aprilie 2026 15:22

CFR Cluj se luptă pentru titlu cu U Cluj, mâine, de la ora 20:30, în Gruia. Dacă formația sa nu va izbândi în acest sezon de Superliga, Nelu Varga, patronul „feroviarilor”, a declarat deschis că preferă ca rivala de la U să devină campioană.

Mâine, sâmbătă, de la ora 20:30, este Derby de Cluj între CFR și U. Cele două rivale sunt, practic, în lupta pentru titlu la startul returului play-off-ului. Va fi un meci total în Gruia!

2-1 a fost scorul cu care U s-a impus în fața rivalilor locali de la CFR în turul play-off-ului. Au marcat Lukic (4), Mendy (90), respectiv Biliboc (2)

Nelu Varga, precaut înainte de CFR Cluj – U Cluj: „Să câștigăm acum, apoi… Vedem, pas cu pas, ne gândim la mai mult”

CFR Cluj s-a calificat în play-off și cu ajutorul unei serii fulminante de 11 victorii consecutive în Liga 1, Daniel Pancu fiind „locomotiva” care a dus sus o formație ce se afunda în clasament la un moment dat.

În prezent, „feroviarii” sunt pe locul al 3-lea al clasamentului, la 5 puncte de U, respectiv Universitatea Craiova. Își joacă propria șansă la titlu și la cupele europene.

Patronul CFR-ului, Nelu Varga, este precaut în preajma meciului orgoliilor cu concitadinii de la U Cluj.

Nelu Varga, patronul CFR-ului, după ce clujenii au câștigat ultima Cupa României, anul trecut

„Sincer, îmi doresc să câștigăm acest derby și șanse matematice sunt la titlu, bineînțeles. Dar, mai întâi, să vedem ce facem în acest joc, ce se mai întâmplă în campionat, în etapa aceasta.

Important e să câștigăm fiecare meci, pas cu pas, și vom vedea după unde vom fi. Sper să câștigăm sâmbătă, iar după acest meci vom putea să ne gândim și la mai mult. Dar, în acest moment, repet, ne concentrăm la meciul cu Universitatea Cluj. După… Vom mai vorbi”, a reacționat Nelu Varga pentru GSP.ro.

4ani au trecut de la ultimul din cele 8 titluri de campioană din vitrina celor de la CFR Cluj

Nelu Varga ar vrea ca U Cluj să fie campioană dacă nu va izbândi CFR Cluj în Superliga!

„Cine ați prefera să câștige titlul în Superliga dacă nu-l va cuceri CFR Cluj?”, a fost chestionat patronul grupării din Gruia.

Varga n-a stat pe gânduri și a replicat, fără să se eschiveze: “Bineînțeles, că (aș vrea) Universitatea Cluj, în caz că nu vom lua noi! Până la urmă, sunt clujeni de-ai noștri”, a mai punctat oficialul ardelenilor.

1965este anul în care U Cluj a câștigat singurul trofeu din palmares, Cupa României. În acest an va juca din nou finala acestei competiții, pe 13 mai, la Sibiu, cu Universitatea Craiova

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *