Văzut de pe DN7, de un șofer aflat în tranzit pe Valea Oltului, șantierul autostrăzii Boița-Cornetu pare că avansează destul de greu. O privire mai de aproape, fie de pe viaducte, ori din tunelurile aflate în lucru, arată că progresul este vizibil cu ochiul liber. Reprezentanții asocierii turce Mapa–Cengiz au primit marți pe șantierul autostrăzii Boița-Cornetu o echipă a ziarului Turnul Sfatului, arătând deschidere și răspunzând aplicat la toate întrebările, dar mai ales îngrijorările, referitoare la desfășurarea lucrărilor.

Deși încă nu au acord de mediu pe tot tronsonul și pot lucra doar pe mai puțin din jumătate, constructorii segmentului Boița-Cornetu, parte din autostrada Sibiu-Pitești, se arată optimiști și spun că vor respecta termenele asumate în contract.

Lotul are o lungime de 31,3 kilometri, pornește de la Boița, în dealul Tălmaciului, și ajunge lângă mănăstirea Cornetu, aproape de jumătatea Văii Oltului. Mapa–Cengiz poate lucra în prezent pe aproximativ 45% din lot, după ce în luna mai au primit o nouă autorizație de construire.

Mai puțină birocrație, mai multe lucrări

Ing. Bogdan-Alexandru, reprezentant al Mapa–Cengiz, a explicat pentru Turnul Sfatului că aproximativ 80-90% din proiect a suferit modificări față de studiile realizate în 2008, de aceea întârzie atât de mult latura birocratică. Inginerul estimează că autorizația pentru întregul proiect va fi emisă până la finalul acestui an, probabil chiar mai devreme, după ce în această perioadă s-a finalizat documentația și au fost depuse ultimele acte necesare.

„Documentația nu s-a potrivit realității din teren, ceea ce a implicat modificări la lungimile tunelurilor, ale podurilor și ocupări de terenuri suplimentare. De exemplu, s-a descoperit că stabilitatea versanților necesită o înclinație mai mare, ocupând încă 10-20 de metri în plus față de ce se știa inițial”, a detaliat reprezentantul Mapa–Cengiz. Din fericire, etapa exproprierilor suplimentare a fost depășită, recent fiind emisă hotărârea de guvern necesară ultimelor exproprieri.

După primirea autorizației de construire din luna mai, care viza tunelul Balota, lung de aproximativ 500 de metri și 15 viaducte cu o lungime totală de aproape 4 km, șantierul a luat avânt.

”Deja am adus mult mai multe echipe, inclusiv echipe pentru piloți forați care lucrează la aceste viaducte. Am crescut foarte mult și numărul de muncitori, suntem undeva la 750 de oameni momentan pe teren. Acesta este vârful șantierului până acum și în continuare suntem pe creștere anticipând această autorizare pe o pe o bucată mult mai mare”, spune inginerul.

Atenție pe punctele critice

Atenția constructorilor se concentrează acum pe punctele critice ale tronsonului, precum tunelul Lazaret Nord – care va avea o lungime de peste 1100 metri, tunelul Câineni și viaductele din județul Vâlcea, cu numerele 38, 41, 42, 43, 47 și 48. Tunelul amintit va fi cel mai lung tunel de pe raza județului Sibiu și al doilea ca lungime de pe întregul proiect al autostrăzii. Dificultatea execuției este sporită de faptul că trebuie săpat într-o rocă foarte dură, într-o zonă extrem de apropiată de actualul drum național.

La tuneluri lucrează o echipă specializată, cu vastă experiență în domeniu. Condusă de un inginer turc de doar 30 de ani, pe nume Oğulcan Türkmen, echipa a realizat în Bosnia și Herțegovina un tunel lung de 2,5 kilometri prin munte, înainte de veni pe Valea Oltului. Pentru ei, toate tunelurile pe care trebuie să le realizeze pe Valea Oltului însumează aproximativ același efort. Și din punctul lor de vedere termenele asumate inițial pot fi respectate.

O problemă cu care se vor confrunta și șoferii este că în multe zone, în special în județul Sibiu, șantierul autostrăzii se află foarte aproape de DN7. Pentru a asigura siguranța șoferilor și pentru a permite avansarea lucrărilor fără a bloca Valea Oltului, constructorul pregătește o deviere de trafic. În zona viaductului 11, pe o distanță de aproximativ 300 de metri, va fi deschisă o variantă de trafic laterală, o deviere de trafic. Această măsură va fi replicată ori de câte ori va fi nevoie de pe Valea Oltului, iar unde nu se va putea se vor lua măsuri complementare.

Viaduct la peste 50 de metri înălțime

Chiar la intrarea pe Valea Oltului, de curând a început realizarea unui viaduct la care nu se folosesc macarale. Constructorii folosesc metoda lansării incrementale pentru montarea tablierului metalic la 50 metri înălțime, o tehnologie specială de împingere pas cu pas a structurii de oțel de pe un mal pe altul, fără a folosi macarale clasice. Segmentele de tablier metalic sunt aduse din Sibiu, apoi sudate și îmbinate organizat pe amplasament. Cum funcționează exact, vedeți în clipul de mai jos:

La acest viaduct lucrează o echipă din Turcia condusă de inginerul Timur Bahattin, în vârstă de 42 de ani. Pe tot viaductul vor fi montate segmente de tăblier metalic ce însumează 4.200 de tone. La rândul lui, Timur are experiență în domeniu, lucrând în trecut la proiecte similare în Turcia și Georgia.

Pe acest viaduct vor fi „strânse” 80.000 de șuruburi de înaltă rezistență pretensionate, fiecare șurub având propria fișă tehnică pentru a ști exact cât trebuie strâns și cum se comportă în timp. În total, viaductul depășește 310 de metri lungime.

Când vom circula pe autostradă?

Deși lucrarea este una complexă, constructorii turci afirmă că vor face tot posibilul să respecte calendarul asumat. „Ne ținem cu dinții de termen. Estimăm că se va putea circula pe acest lot în 2029”, a concluzionat Bogdan-Alexandru. Acesta a subliniat și importanța coordonării cu loturile adiacente, colaborând cu constructorul lotului Tigveni-Cornetu, având în vedere că documentația de mediu a fost revizuită la comun pentru întreaga autostradă Sibiu-Pitești.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *