La data de 30 august 2026, în jurul orei 11.20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Sebeș au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 67 C, între localitățile Laz și Căpâlna.
Potrivit IPJ Alba, din verificările efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a reieșit că un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din comuna Vințu de Jos, în timp ce conducea o motocicletă, pe DN 67 C, la kilometrul 134, pe direcția de mers Sebeș- Șugag, ar fi pierdut controlul asupra acesteia, intrând în coliziune cu parapetul metalic amplasat pe marginea părții carosabile.
În urma accidentului, din nefericire, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de către echipajele medicale, fiind declarat decesul acestuia.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Anunțuri gratuite din Maramures


