În Duminica a 6-a după Rusalii (a vindecării slăbănogului din Capernaum), 12 iulie 2026, zi în care este pomenit și Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la Mănăstirea Pantocrator din Beclean, județul Bistrița-Năsăud, cu prilejul hramului, fiind singurul așezământ monahal din România care îl are ca ocrotitor spiritual pe sfântul athonit.

De la ora 10:00, în biserica așezământului monahal, cu hramul „Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul”, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de clerici. Din sobor au făcut parte: consilierul eparhial pe probleme de misiune și protocol – arhidiaconul Claudiu Grama, protopopul de Beclean – preotul Cristian Dragoș, starețul Mănăstirii Pantocrator – protosinghelul Luca Gheberta, precum și alți preoți invitați.

După citirea pericopei evanghelice duminicale, Părintele Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură intitulat „Șirul nenorocirilor”, în cadrul căruia a tâlcuit minunea vindecării slăbănogului din Capernaum și a vorbit despre viața și învățăturile duhovnicești lăsate de Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul. De asemenea, ierarhul a evocat câteva amintiri personale legate de întâlnirea sa cu Sfântul Paisie, în anul 1991, la Muntele Athos.

„Sfântul Apostol Pavel, în Epistola către Romani, ne spune astfel: «De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume și, prin păcat, moartea, așa și moartea a trecut la toți oamenii, pentru că toți au păcătuit în el» (Romani 5, 12). Analizând textul Evangheliei de astăzi și ascultându-l pe Sfântul Apostol Pavel, ne dăm seama care este șirul nenorocirilor: păcatul, suferința, boala și moartea. (…) Domnul Hristos S-a întrupat pentru noi și pentru a noastră mântuire și a venit să înlăture toate aceste nenorociri: să ierte păcatul, să-i vindece pe cei suferinzi, să înlăture boala și, în cele din urmă, moartea. Prin moartea Sa dătătoare de viață și prin Învierea Sa, noi, toți creștinii, avem făgăduința vieții veșnice. Domnul Hristos, înainte de a-l vindeca pe slăbănogul din Capernaum, a înlăturat cauza bolii lui, care erau păcatele: «Iertate sunt păcatele tale!». Asupra acestui adevăr stăruie și Sfântul Paisie Aghioritul, un om care a trăit după voia lui Dumnezeu și care a subliniat că păcatele sunt catastrofale. În scrierile sale, Sfântul Paisie Aghioritul arată că păcatul este cauza suferințelor, a necazurilor și a neorânduielilor pe care le întâlnim în această lume.”

Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic al Mănăstirii Dâncu, coordonat de psaltul Ioan Popescu.

La finalul slujbei, părintele stareț Luca Gheberta a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și oficialităților și tuturor celor prezenți la hramul mănăstirii.

În semn de prețuire și recunoștință pentru sprijinul oferit Bisericii și așezământului monahal, ierarhul a oferit mai multe distincții și diplome de aleasă cinstire. Domnul Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a fost distins cu Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”, domnul Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj” pentru mireni, doamna profesor Dana Valeria Bonca a primit Ordinul „Episcop Nicolae Ivan” pentru mireni, doamna inginer Anca Valeria Pop a primit Ordinul „Mihai Vodă” pentru mireni, iar domnul Corneliu Mureșan a primit Ordinul „Sfinții Martiri Năsăudeni”. De asemenea, domnul Cristian Botean, cântăreț bisericesc, a primit Diploma omagială „Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj”, domnii Dan Stanca și Marcel Prodan au primit „Gramata Mitropolitană, însoțită de Sfânta Scriptură, cartea de căpătâi a credinciosului”, iar domnii Ilie Stănuș și Petru Bucea au primit diplome de aleasă cinstire. De asemenea, tuturor copiilor și tinerilor prezenți, ierarhul le-a oferit cărți duhovnicești.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în prezența oficialităților locale, județene și centrale, precum și a numeroși credincioși.

Scurt istoric

Mănăstirea Pantocrator se află așezată la periferia orașului Beclean, în cartierul Valea Viilor, fiind construită pe vatra unei vechi clopotnițe din lemn, ridicată în anul 1958, prin purtarea de grijă a părintelui Toma Bulea. Scopul înălțării acestei clopotnițe, pe terenul familiei Cornel Botean, era acela de a îndepărta primejdia adusă de vremea grea. Clopotele au fost donate atunci de familia Vasile şi Elena Răşcanu, împreună cu copiii Napoleon şi Liviu din Bucureşti, numele lor fiind menţionate pe clopotul cel mare.

După anii 2000, la inițiativa și prin implicarea directă a protopopului de Beclean din vremea respectivă, părintele Vicențiu Doru Zinveliu, și cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, s-a decis să se construiască o biserică. Astfel, piatra de temelie a fost pusă la data de 2 iulie 2006 de către vrednicul de amintire Episcop Vasile Flueraș (Someșanul), pe atunci Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului, urmând ca până la finalul anului 2015 aceasta să fie edificată.

Așezământul monahal a fost înființat la data de 1 iunie 2017, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului. Atunci a fost numit stareț protosinghelul Luca Gheberta, sub coordonarea căruia au continuat lucrările la biserică și, totodată, au fost demarate lucrările de construcție a complexului monahal. Astfel, s-a dus la bun sfârșit împodobirea bisericii cu pictură în tehnica frescă, realizată de Eduard Kara și Andrei Câmpan; s-a montat iconostasul, s-au achiziționat obiecte liturgice, mobilier bisericesc și s-a realizat încălzirea prin pardoseală de marmură. În exterior, s-a finalizat amenajarea curții și ridicarea zidului de incintă, construit din piatră. Pe lângă acestea, s-a reușit construirea unei case monahale după arhitectura celor din Sfântul Munte Athos.

În prezent, complexul monahal este compus din biserica de zid și casa monahală, edificiu care cuprinde: stăreția, chiliile, trapeza, bucătăria, biblioteca, clopotnița și alte încăperi administrative. La data de 24 februarie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a oficiat slujba sfeștaniei și a binecuvântat lucrările efectuate la casa monahală.

Biserica mănăstirii, pusă sub ocrotirea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul, a fost sfințită la data de 29 septembrie 2024, de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, alături de Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, și de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, pe atunci fiind Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, înconjurați de un sobor numeros de clerici.

Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului

 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *