Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași scenă tineri artiști, nume consacrate ale folkului din județul Alba și un invitat special cu o carieră emblematică: Mircea Vintilă, acompaniat la chitară de Jul Baldovin.
Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, cu sprijinul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, vă invită vineri, 30 octombrie 2026, ora 18:30, la evenimentul Alba Folk „Poezie pe muzică” – Ediția a III-a.
Scopul evenimentului este să reunească tineri reprezentanți ai genului, artiști din județul Alba recunoscuți la nivel național și un invitat special care a făcut istorie în muzica folk.
Anul acesta veți avea bucuria să îi vedeți pe scenă și să îi ascultați pe: Alexandra Florea, Adrian Hirean, Karla Lupei, Vasile Palfi, Marius Moga, Daniel și Dan Avram, Silvan Stâncel, alături de Dan-Liviu Cernat (vioară) și Mircea Vintilă, însoțit de Jul Baldovin, la chitară.
Biletele se găsesc la casieria Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia, începând de luni, 26 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 15:00, și online, pe entertix.ro, începând de vineri, 23 octombrie 2026.
Partener: Radio Reîntregirea”, au transmis reprezentanții Casei de Cultură a Studenților Alba Iulia.
foto reprezentativă: arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Anunțuri gratuite din Maramures


