Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a solicitat vineri organelor judiciare să reacționeze „prompt” în investigarea infracțiunilor care se comit în mediul școlar.

„Violența în școli este inacceptabilă! Solicit ca organele judiciare să reacționeze prompt în investigarea infracțiunilor care se comit în mediul școlar. Ministerul Justiției va prioritiza reforma legislației penale privind standardele de incriminare și sancționare a acestei tipologii criminale, precum și condițiile răspunderii penale a minorilor”, a scris Radu Marinescu pe Facebook.

Reacția acestuia vine în contextul agresiunilor care au avut loc în această săptămână în două școli din Bistrița și Pitești.

Joi, un elev din clasa a IX-a a pătruns în incinta Colegiului Tehnic ‘Armand Călinescu’ din Pitești cu o macetă și din răzbunare a rănit doi colegi.

Luni, un elev de 13 ani de la Școala gimnazială ‘Ștefan cel Mare’ din Bistrița a atacat cu un cuțit o profesoară și a rănit un băiat de 12 ani. Acesta a purtat pe cap, în timpul atacului, o cagulă și o cască. 



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *