Ovidiu Vlad, primarul orașului Geoagiu, a participat la Forumul Orașelor Mici din România, organizat la Beclean, alături de reprezentanții administrațiilor locale din alte 32 de orașe. Discuțiile au vizat atragerea fondurilor europene, investițiile și identificarea unor soluții pentru dezvoltarea comunităților.

Edilul a evidențiat exemplul oferit de orașul Beclean, unde primarul Nicu Moldovan, aflat la al șaptelea mandat, a prezentat rezultatele obținute prin implicare administrativă, continuitate și utilizarea fondurilor europene.

Unul dintre modelele de dezvoltare analizate a fost complexul Băile Figa, ale cărui facilități, printre care bazinele acoperite, Centrul Recreativ Legacy și serviciile de recuperare, susțin activitatea turistică inclusiv în sezonul rece.

Potrivit primarului Ovidiu Vlad, experiența de la Beclean reprezintă un exemplu de urmat pentru dezvoltarea stațiunii Geoagiu-Băi. Edilul își dorește identificarea unor soluții prin care oferta turistică locală să fie diversificată, iar activitatea stațiunii să se extindă și în afara sezonului estival.

Participarea la forum a oferit reprezentanților administrației din Geoagiu ocazia de a analiza proiecte și inițiative care ar putea fi adaptate la nevoile comunității locale.

FOTO: FACEBOOK OVIDIU VLAD

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *