După o intervenție de aproape șase ore, pompierii au stins incendiul izbucnit la un siloz de rumeguș dintr-o firmă din Miercurea-Ciuc.
Incendiul izbucnit luni seara la silozul de rumeguș al unei firme din Miercurea-Ciuc, cu profil de prelucrare a lemnului și fabricare a mobilierului, a fost stins în timpul nopții, după o intervenție de aproape șase ore, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu.
La sosirea echipajelor, ardea rumegușul din interiorul silozului, care are o înălțime de aproximativ 30 de metri, precum și sacii filtranți, existând riscul de propagare a focului către hala de producție. Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o autoscară mecanică, fiind mobilizată inițial și o ambulanță SMURD.
În urma incidentului au ars circa cinci tone de rumeguș și 600 de saci filtranți, iar cinci motoare electrice și sistemul electric de curățare a sacilor (electroventile, membrane) au fost deteriorate. Alina Ciobotariu a precizat că intervenția a fost dificilă și de durată datorită cantității mari de material aflată în siloz.
Cauza incendiului a fost, cel mai probabil, declanșată de scântei mecanice provenite de la sistemul de depozitare și transport pulberi combustibile, care au dus la aprinderea rumegușului.
Anunțuri gratuite din Maramures


