Metalurgistul Cugir, mutări interesante în intersezon: portughezul Vitinha, în staff-ul tehnic! Ioan Budin, team manager la divizionara terță! 7 plecări din efectiv, portarul R. Pop la SCM Zalău

Vară interesantă pentru Metalurgistul Cugir, cea mai longevivă divizionară terță din Alba, care va bifa 14 ediții consecutive în Liga 3.

Citește și: VIDEO: Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare 3-3 (1-1) | Vitinha, retragere emoționantă, cu gol la ultimul meci din carieră!!!

Astfel, portughezul Vitinha, fundașul de 40 de ani, care și-a agățat ghetele-n cui la ultima prezență stagională, 3-3 acasă cu Minaur Baia Mare, în etapa care a tras cortina peste ediția 2025/2026, va face parte în sezonul viitor din staff-ul tehnic condus de Lucian Itu. Astfel principalul „roș-albaștrilor” îi va avea colaboratori pe banca tehnică pe Vitinha și căpitanul Tudor Șaucă. În același context, precizăm că Bogdan Firu, preparatorul fizic al cugirenilor și al formației României Under 19 de fotbal feminin, de un an și jumătate, va pleca la prim-divizionara „U” Cluj.

Noutatea este instalarea lui Ioan Budin în funcția de team manager al Metalurgistului. Acesta a activat în ultimii ani la Hidro Mecanica Șugag, grupare care vara trecută a promovat, în premieră, în Liga 3, și s-a retras la începutul anului.

În privința lotului de jucători, vor fi cu certitudine minimum 7 plecări, pe listă fiind Berța, Suciu, Cunțan, spaniolul Sanchez, Dobre și Mihăilă. De asemenea portarul Rareș Pop (27 de ani), ultimul sezon la Metalurgistul, va părăsi formația din Alba, pentru a ajunge la SCM Zalău, formația din orașul natal.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI


Ultimele știri publicate în Ziarul
Unirea


Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *