Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud organizează duminică, 8 noiembrie, de la ora 12:00, expoziția de artă populară cu vânzare „Motive tradiționale pe ștergarul bistrițean”.

Evenimentul se va desfășura la sediul Centrului Județean pentru Cultură, de pe strada General Grigore Bălan, și va reuni meșteri populari din județ, într-o întâlnire dedicată promovării și păstrării tradițiilor și meșteșugurilor românești.

Manifestarea va cuprinde și întâlnirea anuală a meșterilor populari din Bistrița-Năsăud, precum și ateliere demonstrative adresate copiilor, tinerilor și tuturor celor pasionați de arta populară românească.

Printre invitați se vor număra meșteri populari și deținători ai titlului de „Tezaur Uman Viu” din județul Bistrița-Năsăud.

Evenimentul își propune să aducă mai aproape de public frumusețea motivelor tradiționale și să contribuie la transmiterea meșteșugurilor populare către noile generații.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *