Cu prilejul Zilei Internaționale a Asistenților Medicali, marcată anual în data de 12 mai, vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, medicul Demeter Ioan, a transmis un mesaj de apreciere și recunoștință pentru toți asistenții medicali, subliniind rolul esențial pe care aceștia îl au în sistemul sanitar și în viața pacienților. Cu experiența acumulată în zeci de ani de activitate medicală, Demeter Ioan a evidențiat profesionalismul, empatia și devotamentul celor care aleg această profesie, dar și importanța investițiilor în formarea noilor generații de cadre medicale.

„Astăzi, 12 mai, de Ziua Internațională a Asistenților Medicali, transmit respectul și recunoștința mea tuturor celor care au ales această profesie nobilă, aflată mereu aproape de suferința și speranța oamenilor. Ca medic, după zeci de ani petrecuți în spitale, am înțeles că niciun act medical de calitate nu poate exista fără profesionalismul, empatia și dăruirea asistenților medicali. Ei sunt cei care veghează pacientul zi și noapte, oferă curaj, echilibru și uneori primul zâmbet într-un moment greu. Ca vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, consider că investiția în oameni și în formarea personalului medical este una dintre cele mai importante investiții pentru viitorul sănătății. Un gând special îl adresez studenților de la Facultatea de Asistență Medicală Generală, celor care se pregătesc să îmbrățișeze această profesie. Dincolo de cunoștințe și tehnică, această meserie cere suflet, răbdare și respect pentru om. Vă doresc tuturor sănătate, putere și satisfacția de a ști că, prin munca voastră, faceți lumea mai bună în fiecare zi. La mulți ani tuturor asistenților medicali!”

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *