Stranierii Jair Tavares și Antoni Ivanov și-au depus memorii la Federație, reclamând restanțele financiare și au părăsit pe FC Hermannstadt înainte de finalul acestui sezon.
Înaintea meciului crucial de dumunică, de la Ploiești, cu Petrolul, antrenorul sibienilor, Dorinel Munteanu are mari probleme de lot. Chițu, Kujabi și Politic sunt accidentați, Diogo nu intr în calculele conducerii, iar bulgarul Ivanov și brazilianul Jair și-au depus memorii și au părăsit Sibiul!
”Munti” a făcut anunțul că i-a pierdut pe Ivanov și Jair în conferința de presă susținută sâmbătă, la Sibiu.
”S-au întâmplat săptămâna aceasta lucruri care nu sunt la locul lor. Pe lângă cei accidentați, Ivanov și Jair m-au anunțat că nu mai fac parte din lot, ei și-au băgat memoriu pentru neplata salariilor. Am probleme de efectiv, pur și simplu am probleme de mijlocași. Ei au venit la mine și mi-au spus că și-au depus memorii și părăsesc echipa, au fost jucători importanți pentru mine, dar asta a fost decizia lor. Nu am înțeles nici eu decizia lor, dar vreau să discut doar partea sportivă. E o situație nemaiîntâlnită, cauzele trebuie să le căutați și administrația să vă răspundă” a explicat fostul internațional.
”Neamțul” este total dezamăgit de atitudinea de mercenari a celor doi stranieri, pe care s-a bazat constant de când a venit la echipă. ”Le-am explicat situația lui Jair și Ivanov, ei au fost acoperiți din toate punctele de vedere, cu contracte, dar ăstia sunt jucătorii care vin, reprezintă fotbalul românesc și te lasă la greu. Eu înțeleg multe, dar să te lase baltă așa, pe nepusă masă, nu pot să accept, dar asta e realitatea. Trebuie să fim mai atenți când aducem jucători, indiferent din ce țară vin, trebuie să ne adapătăm unde jucăm, la România. Asta trebuie să o facă și jucătorii români, dar nu au făcut-o, e un semn negativ” a punctat Munteanu.
Dacă Ivanov a fost un jucător important pentru sibieni, Jair este una din marile deziluzii ale sezonului, dar ”Munti” l-a folosit constant pe brazilian, spre exasperarea fanilor. Cei doi jucători, ca tot lotul au aproximativ trei luni restante, banii pe acest an.
Portughezul Diogo poate fi reprimit în lot
Sibienii îl mai au în lot pe portughezul Diogo, care nu a mai făcut parte din lot după ce a refuzat rezilierea în iarnă. Acum, în mare criză de mijlocași, conducerea clubului și-ar putea totuși reconsidera poziția față de lusitan.
”Pe Diogo nu m-am bazat de la începutul manadatului, am rămas și fără cei doi mijlocași, este foarte greu să gestionez această situație. În ciuda absențelor, trebuie să abordăm foarte curajos meciul cu Petrolul, povestea cu Jair și Ivanov s-a încheiat pentru mine. Cei care au rămas au arătat loialitate față de club. Este posibil și ca alți jucători să își depună memorii, dar problema mea este ca ei să se antreneze, să fac tot posibilul să salvăm această echipă. mergem înainte cu jucătorii care pun suflet și se vor bate până la final” a mai spus Dorinel Munteanu.
Meciul Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt este programat duminică, de la ora 18.15, pe Stadionul ”Ilie Oană”.
Echipă probabilă FC Hermannstadt: Lazar – Căpușă, Karo, Chorbadzhinski, Ciubotaru – Florescu, Albu, Zargary – Balaure, Gjorgjievski (Afalna), Neguț. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Anunțuri gratuite din Maramures


