Pentru că rezultatele au fost bune, aceste rețete vor reveni din toamnă cu ajutorul mai multor instituții din oraș.

În cadrul proiectului pilot de la Ambulatoriul Spitalului de Boli infecțioase din Cluj, 240 de pacienți au primit trimiteri gratuite la evenimente culturale pentru anxietate, tulburări de adaptare sau recuperare psiho-emoțională după boală.

Corespondent PRO TV: „În cabinet putem primi o rețetă medicală în fuctie de diagnostic, dar și o prescripție culturală. Practic, asta înseamnă intrări gratuite la spectacolele teatrul de păpuși, unde cei mici pot fi captați într-o lume de poveste . În timp ce pentru adulți, o seară la filarmonică ori la operă, poate reduce stresul și imbuntati starea de bine, susțin specialiștii.”

Medicii au observat efecte benefice asupra pacienților, inclusiv de creștere a eficienței tratamentului medicamentos.

Citește și

Ioana Joca, medic pediatru: „Îmi vine în minte un băiețel de 11 ani, se prezenta recurent în cabinetul meu pentru dureri abdominale și petrecerea timpului împreună cu mama într-un mediu cultural a avut un rol vindecător”.

O prescripție culturală echivalează cu bilete gratuite o dată pe lună, timp de jumătate de an, la operă, muzee, filarmonică sau teatru. În parteneriat s-au înscris 7 instituții de cultură din oraș.

Florin Estefan, director artistic Opera Națională Română Cluj: „Ne dorim foarte mult să continuăm. Într-adevăr poate să fie o provocare mare să vedem cum le asigurăm, pentru că multe dintre spectacole se vând cu mult timp înainte.”

Sebastian Armean, Ambulatoriu Spitalului Clinic de Boli Infecțioase din Cluj: „Am găsit sprijin din partea unor firme private, care doresc să contribuie susțînând financiar stagiunea”.

Pentru că rezultatele au fost încurajatoare, la cererea pacienților, proiectul va fi reluat din luna septembrie. 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *