La data de 30 mai a.c., polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Sângeorz-Băi aflați în serviciul de patrulare au fost sesizați de către un polițist din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud, aflat în timpul liber, cu privire la faptul că în localitatea Anieș, în zona ”Valea Secii”, a identificat un autoturism în șanțul de pe acostamentul părții carosabile, în care se află 3 minori.

Mașină de teren FURATĂ de 3 copii, de 14 ani! Au condus pe trasel Rebrișoara-Anieș, dar au intrat cu ea în șanț!

La fața locului, în intersecția drumului comunal Valea Anieșului cu un drum forestier, polițiștii au identificat un autoturism de teren, care avea aplicate numere provizorii.

În apropierea acestuia, au identificat trei minori cu vârste de 13 și 14 ani.

În urma primelor verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în noaptea de 29/30 mai a.c., un minor de 14 ani ar fi condus autoturismul, care aparține unui bărbat din Rebrișoara și care era parcat cu cheile în contact, l-ar fi condus din Rebrișoara până în Anieș unde, în încercarea de a întoarce, în intersecția Drumului Comunal Valea Anieșului cu un drum forestier, a ajuns într-un șanț, fiind observați de polițistul aflat în timpul liber.

Polițiștii au constatat faptul că vehiculul în cauză nu mai figurează ca fiind înmatriculat din octombrie 2021.

Dosare PENALE pentru șoferul de 14 ani!

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *