O piesă arheologică deosebită, veche de mii de ani, poate fi admirată în luna noiembrie la Muzeul de Istorie – Casa Altemberger din Sibiu. Este vorba despre o mască antropomorfă miniaturală, descoperită în anul 2012, în situl arheologic Cristian I, din județul Sibiu, desemnată exponatul lunii de Muzeul Național Brukenthal.

Potrivit specialiștilor, artefactul datează din perioada neoliticului timpuriu și prezintă urmele unui ritual de fragmentare, practicat încă din acele vremuri. Masca provine din decuparea unei părți a gâtului cilindric al unui vas de cult, un obicei întâlnit frecvent în sud-estul Europei și în Orient, în perioada respectivă.

Dincolo de valoarea sa arheologică, obiectul oferă indicii despre practicile ritualice și simbolurile comunităților preistorice. Specialiștii consideră că fragmentarea și păstrarea unor astfel de reprezentări antropomorfe erau legate de dorința de a menține vie amintirea personajului înfățișat.

Prin această piesă, vizitatorii au ocazia să descopere o perspectivă fascinantă asupra universului spiritual și cultural al comunităților neolitice din Transilvania.

Unde poate fi văzut exponatul

Masca antropomorfă miniaturală este expusă la Muzeul de Istorie  Casa Altemberger din Sibiu, în cadrul expoziției dedicate exponatului lunii noiembrie.

Program de vizitare este  miercuri – duminică, între orele 09.00 – 17.00, la

Muzeul Național Brukenthal îi invită pe cei interesați de istorie și arheologie să descopere chipurile fascinante ale neoliticului transilvănean.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *