Marius Șumudică (55 de ani) a părăsit Clujul imediat după eșecul cu Universitatea Cluj, scor 1-3, în etapa a doua din grupele Cupei României.
Antrenorul lui CFR a avut acceptul conducerii clubului să plece spre Capitală, având în vedere că jucătorii au astăzi doar refacere, ulterior urmând a intra la antrenamente pentru meciul din campionat cu Petrolul.
Marius Șumudică a plecat val-vârtej spre București după eșecul cu „U”
Tehnicianul ardelenilor a plecat aseară din Gruia cu destinația București, imediat după înfrângerea cu rivala „U” Cluj din Cupa României.
„Șumi” nu a plecat de capul lui, ci a avut acceptul șefilor, sub pretextul că elevii săi au de făcut doar refacere a doua zi după meci.
De mâine se intră în linie dreaptă cu antrenamentele pentru duelul din deplasare cu Petrolul, din runda a 14-a a Superligii României.
„Eu am plecat la București acum, nu am avut nicio discuție. În general, nu vorbesc după meci, nu intru în cabină. A doua zi îi las să se liniștească, apoi fac analiza, le arăt lucrurile bune, rele, dar nu prea am timp.
Azi mi-am permis să plec la București mai devreme, pentru că azi e doar recuperare și nu am ce face cu jucătorii. Ei vor călători, deci urmează alte cheltuieli.
Le mulțumesc lui Marian Copilu și domnului Zăvăleanu, domnului Varga pentru că i-am rugat să mă aducă de azi la București, fiindcă mai avem doar mâine la dispoziție.
Nu am ce face, vom face mâine un antrenament scurt, ceva, și vine meciul cu Petrolul. Ieri am jucat la 21:30, imaginează-ți că până au plecat jucătorii s-a făcut 1 noaptea, deci a fost o noapte…”, a declarat Marius Șumudică, la Fanatik.
Prea mulți jucători, motivul pentru eșecul din Cupă. „E greu”
Tehnicianul ardelenilor a vorbit apoi și despre înfrângerea cu „U” Cluj. Unul dintre motive a fost legat, paradoxal, de numărul mare de jucători pe care îi are la dispoziție și pe care trebuie să-i pregătească, unii dintre ei cărora conducerea nu-și permite financiar să le achite banii în cazul ruperii unilatetrale ale contractelor.
„Am 33 de jucători în momentul de față, deci e greu să antrenezi, să faci orice. CFR nu-și permite să rupă contracte în momentul de față. Trebuie să fac antrenamente cu 33 de jucători. Am ales jucători să le dau minute, să vedem nivelul.
Le-am spus că îmbracă tricoul CFR-ului, că este un derby. Cred că nu am jucat rău, chiar dacă am pierdut la două goluri. Noi am avut ocazii clare și nu am marcat, prin Kresic, Biliboc, când noi făceam 1-0 atunci.
La meciuri de genul acesta, când nu marchezi și întâlnești o echipă motivată, te taxează”, a încheiat Șumudică pentru sursa citată.
Anunțuri gratuite din Maramures


