În prezent, Maria Ștefănie ocupă funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, funcţie pe care o deține din anul 2022.

Numirea sa la conducerea Instituției Prefectului are loc în contextul instalării noului Guvern, pe fondul negocierilor și al realocării funcțiilor publice între partidele din coaliție.

În ceea ce privește preluarea mandatului, Maria Ștefănie a vorbit despre responsabilitatea noii funcții, emoțiile pe care le are, dar și despre experiența profesională și administrativă acumulată de-a lungul anilor.

„Este o mare responsabilitate. Cu cea mai bună credință și cu tot ce stă în puterile și în priceperea mea, voi face tot ce pot pentru viitorul județului Hunedoara. Sunt emoționată pentru că sunt conștientă de ce va urma.
În ceea ce privește cariera mea profesională, pot să vă spun așa: sunt cadru didactic, am o experiență de 30 de ani în învățământ, dintre care 20 de ani am ocupat funcții de conducere, îndrumare și control. Mai exact, în funcția de Inspector Şcolar General am fost timp de 10 ani. Am încercat să coordonez și să îndeplinesc atribuțiile, cum am știut eu mai bine.
Totodată, pot să spun că am experiență în administrația locală și județeană, pentru că, în perioada 2016-2020, am fost consilier local în Consiliul Local al municipiului Orăștie, iar din 2020 până în 2026 am ocupat funcția de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Hunedoara. Este o experiență care contează și sunt convinsă că o să mă ajute foarte mult în următoarea perioadă.” a  declarat Maria Ştefănie.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *