Compania de Transport Public Cluj-Napoca anunță modificări ale traseelor mai multor linii, în perioada 13–16 august 2026, odată cu ridicarea restricțiilor de circulație de pe Aleea Stadionului și strada George Coșbuc.

Astfel, autobuzele liniilor 26, 26L, 28, 28B, 41 și 44, pe sensul de mers spre centrul orașului, vor circula din strada Alexandru Vlahuță pe strada Giuseppe Garibaldi – strada Uzinei Electrice – Aleea Stadionului – strada George Coșbuc – Splaiul Independenței – strada George Barițiu.

În această perioadă, stația Cluj Arena va fi suspendată, iar călătorii vor putea utiliza suplimentar stația Aleea Stadionului. Pe sensul de întoarcere, traseele acestor linii rămân neschimbate.

Și linia 27 va circula, pe sensul spre centru, din strada Alexandru Vlahuță pe strada Giuseppe Garibaldi, strada Uzinei Electrice, Aleea Stadionului, strada George Coșbuc și Splaiul Independenței, continuând apoi peste Podul Napoca spre strada Dragalina.

Modificări sunt anunțate și pentru linia 101A. Pe sensul spre Piața Gării, aceasta va circula pe traseul strada Primăverii – strada Plopilor – Splaiul Independenței – strada Uzinei Electrice – Aleea Stadionului – strada George Coșbuc – Splaiul Independenței – strada George Barițiu – strada Horea – Piața Gării. Stația Cluj Arena va fi suspendată și va fi utilizată suplimentar stația Aleea Stadionului.

Pe sensul de întoarcere, linia 101A va circula din Piața Gării prin strada Horea, George Barițiu, George Coșbuc, Aleea Stadionului și strada Uzinei Electrice, spre Splaiul Independenței, strada Plopilor și strada Primăverii. Pe acest sens va fi suspendată stația Splaiul Independenței.

Începând de luni, 17 august 2026, vor fi ridicate și celelalte restricții de circulație de pe Splaiul Independenței. În consecință, liniile 26, 26L, 27, 28, 28B, 30, 41, 44, 101, 102, 102L și M26 nu vor mai circula pe strada Uzinei Electrice și își vor relua traseele pe Splaiul Independenței, spre strada George Coșbuc, strada George Barițiu sau strada Dragalina, după caz.

Modificările vin după restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Central și Cluj Arena.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *