Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a publicat pe site-ul propriu Stadiul proiectelor de reabilitare sau modernizare infrastructură feroviară, finanțate din fonduri externe nerambursabile aferent începutului lunii iunie 2026.

Cele 4 loturi de pe Magistrala 300. Stadiul lucrărilor la începutul lunii iunie

Printre șantierele de cale ferată din țară la care se lucrează se află și cele patru loturi de pe Magistrala 300 Cluj-Napoca – Oradea – graniță Ungaria (166 kilometri).

Media9 vă prezintă stadiul lucrărilor pe cele patru loturi la începutul lunii iunie 2026, dar și date tehnice pentru fiecare tronson în parte. Ca idee, avansurile sunt foarte mici.

Lucrările pe Magistrala 300 Cluj-Napoca – Oradea – graniță Ungaria sunt finanțate din fonduri europene, prin PNNR, și ar trebui finalizate până în august 2026. Misiune imposibilă, spunem noi, de a se încadra în acest termen.

Progresele realizate pe cele patru loturi de pe M300

Lotul 1 Cluj-Napoca – Aghireș

  • Lungime: 30,41 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Railworks formată din Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
  • Stadiul fizic execuție: 62%, cu 1% mai mult decât luna precedentă;
  • Data începerii: 30.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 1,611 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Lotul 2 Aghireș – Poieni

  • Lungime: 36,530 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Railworks formată din Alstom Transport (lider) și Arcada Company S.A.;
  • Stadiul fizic execuție: 62,30%, cu 1,3 % mai mult decât în luna precedentă;
  • Data începerii: 25.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 1,535 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Lotul 3 Poieni – Aleșd

  • Lungime: 52,74 kilometri;
  • Constructor: Asocierea FCC Construccion – Gulermak;
  • Stadiul fizic execuție: 19,69 %, progres de 0 % față de luna precedentă;
  • Data începerii: 16.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 2,117 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

Lotul 4 Aleșd – graniță Ungaria

  • Lungime: 46,744 kilometri;
  • Constructor: Asocierea Webuild SPA Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA;
  • Stadiul fizic execuție: 42,10%, mai mult cu 1,10% față de luna precedentă;
  • Data începerii: 23.01.2023;
  • Data finalizării: august 2026;
  • Valoare lucrări: 2,416 miliarde lei (fără TVA);
  • Lucrări în derulare.

VIDEO: Asociația Pro Infrastructură 

Datele oficiale prezentate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA pe propriul site se contrazic cu cele oferite de aceeași companie printr-un comunicat de presă. Dacă pe site, stadiul fizic al lucrărilor la sfârșitul lunii mai 2026 pe lotul 3 era de 19,69%, iar pe lotul 4 de 42,10%, în comunicat cifrele sunt altele: 26% pe lotul 3 și 48% pe lotul 4.

Aici este articolul cu datele trimise de compania CFR:

MAGISTRALA 300. Care e stadiul lucrărilor pe loturile 3 și 4 de pe linia de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea = Frontieră Ungaria. VIDEO

La fel pentru loturile 1 și 2, datele prezentate de prezentate de Compania Națională de Căi Ferate CFR SA pe propriul site se contrazic cu cele oferite recent de către secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Horațiu Cosma. Astfel, stadiul fizic la începutul lunii iunie 2026 pe lotul 1 este de 62% (potrivit companiei CFR) și de aproape 70% (conform oficialului de la Transporturi); iar pe lotul 2 este de 62,30% (potrivit companiei CFR) și de aproximativ 67% (potrivit lui Horațiu Cosma).

Articolul este aici:

Modernizarea căii ferate Cluj-Napoca – Oradea: Ministerul Transporturilor negociază trecerea finanțării de la împrumut la grant

Obiectivul de investiții:

Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km)”. 

Obiectivul este finanțat cu fonduri nerambursabile prevăzute în Planul Naţional de Relansare şi Rezilienţă (PNRR).

Modernizarea acestei linii ferate va cuprinde și aducerea la standarde europene a 11 stații, 11 halte și 21 de puncte de oprire, astfel:

  • 11 staţii CF:  Cluj Napoca, Aghireș, Huedin, Poieni, Bratca, Aleșd, Tileagd, Oșorhei, Oradea Est, Oradea, Episcopia Bihor;
  • 11 halte de mișcare: Baciu Triaj , Gârbău, Stana, Brăișoru, Ciucea, Lacu Crișului, Piatra Craiului, Bulz, Șuncuiuș, Vadu Crișului, Butan;
  • 21 de puncte de oprire: Tetarom, Baciu, Suceag, Rădaia, Mera, Nădăşel, Macău, Doroltu, Aghireş, Jebuc, Bologa, Valea Drăganului, Negreni, Stâna de Vale, Bălnaca, Vadu Crişului, Aleşd, Tețchea, Telechiu, Săbolciu, Săcădat;

7,679

miliarde de lei (fără TVA) reprezintă valoarea investiției pentru reabilitarea și modernizarea magistralei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor.

160

de kilometri/oră va fi viteza maximă pe care o vor dezvolta trenurile, pe unele sectoare, după modernizarea infrastructurii de pe Magistrala 300

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *