În urma contestațiilor de la titularizare, peste 30 de candidați din Sibiu au trecut din categoria celor respinși în cea a promovaților. Un singur candidat a pierdut acest statut după recorectare. Cea mai mare diferență între note ajunge la 3,80 puncte. Aparține învățătoarei Patricia Cristina Pandrea care a ajuns de la 4,90 la 8.70 după ce lucrarea i-a fost recorectată, scrie Turnul Sfatului.

– articolul continuă mai jos –

După ce a ieșit de la proba scrisă, Patricia spune că nu a mai avut răbdare să aștepte rezultatele oficiale. De cum a ajuns acasă și au fost publicate subiectele și baremul, și-a corectat singură lucrarea, exercițiu cu exercițiu, iar acolo unde nu era sigură de punctaj pentru că putea interveni subiectivitatea profesorului corector, nici nu și-a acordat vreun punct.

Se aștepta la o notă undeva între 6,50 și 7. Când a văzut rezultatul oficial, mult mai mic, prima reacție a fost de neîncredere totală.

„Când am văzut nota, am zis că nu se poate așa ceva, că nu are cum să fie adevărat. M-am corectat la sânge și trebuia să am o notă mai mare decât cea pe care am avut-o. Mi-am dat seama că lucrarea mea nu a fost corectată în adevăratul sens al cuvântului, nu mi-am putut imagina exact cum am primit nota asta.”

Chiar în momentul în care a văzut rezultatul, s-a decis să depună contestație. Patricia povestește că simțea că i s-a făcut o nedreptate.

„Nu mă puteam opri din plâns. Atât de tulburată eram încât nici nu a mai putut ieși din casă. Abia după ce m-am liniștit am mers fizic la inspectorat să depun contestația”, mai spune fata.

Citește continuarea pe Turnul Sfatului.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *