𝑫𝒊𝒂𝒍𝒐𝒈 𝒂𝒄𝒂𝒅𝒆𝒎𝒊𝒄 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒎𝒐𝒔̦𝒕𝒆𝒏𝒊𝒓𝒆𝒂 𝒔̦𝒊 𝒗𝒊𝒊𝒕𝒐𝒓𝒖𝒍 𝒊𝒏𝒔𝒕𝒊𝒕𝒖𝒕̦𝒊𝒊𝒍𝒐𝒓 𝒇𝒖𝒏𝒅𝒂𝒎𝒆𝒏𝒕𝒂𝒍𝒆 𝒂𝒍𝒆 𝑹𝒐𝒎𝒂̂𝒏𝒊𝒆𝒊

Primarul Municipiului Deva, Lucian Ioan Rus a participat astăzi la deschiderea Conferinței Internaționale „Instituțiile în serviciul națiunii. 160 de ani de la înființarea Academiei Române și 165 de ani de la înființarea ASTREI”.

Este un eveniment de prestigiu care reunește personalități marcante ale vieții academice, culturale și spirituale din România.

Organizată de Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara–Deva și Consiliul Județean Hunedoara, conferința reprezintă un moment de reflecție asupra rolului esențial pe care Academia Română și Asociațiunea ASTRA l-au avut în consolidarea identității naționale, în promovarea educației și a valorilor culturale românești.

Prin desfășurarea acestei conferințe, municipiul Deva își consolidează rolul de gazdă pentru evenimente de profil academic și cultural, devenind, pentru câteva zile, un punct de întâlnire al ideilor și dezbaterilor despre evoluția societății românești și direcțiile sale viitoare.

𝐋𝐮𝐜𝐢𝐚𝐧 𝐈𝐨𝐚𝐧 𝐑𝐮𝐬, 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐃𝐞𝐯𝐚: „Academia Română și ASTRA sunt repere fundamentale ale culturii și identității noastre naționale. Valorile pe care aceste instituții le promovează – educația, cunoașterea, responsabilitatea civică și respectul pentru patrimoniul cultural – rămân esențiale pentru dezvoltarea comunităților noastre. Este o onoare pentru municipiul Deva să găzduiască un eveniment de asemenea anvergură.”

Primăria Municipiului Deva felicită organizatorii pentru inițiativă și pentru contribuția la promovarea valorilor culturale și academice, adresând totodată urări de succes tuturor participanților la lucrările și dezbaterile din cadrul conferinței.

Municipiul Deva își reafirmă angajamentul de a sprijini proiectele care promovează educația, cultura și dialogul academic, ca piloni ai unei comunități moderne și responsabile.

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *