Locuitorii din cartierul clujean Mărăști se plâng din nou de mirosuri puternice care ajung în cartier și spun că iau în calcul acțiuni în instanță împotriva Primăriei, a operatorului depozitului de deșeuri și a Regiei Autonome a Domeniului Public (acum Domeniul Public Napoca), care administrează rampa temporară de la Pata Rât, relatează ActualdeCluj.
– articolul continuă mai jos –
Un locuitor susține, într-o postare publicată în grupul Clujul Civic, că de aproximativ o săptămână mirosul intră în apartamente și devine foarte puternic în timpul nopții, în special în jurul orelor 3-4. El vorbește despre un miros „metalic” și spune că a resimțit „disconfort la nivelul nasului, gâtului și stomacului”.
În discuția pornită de la această postare, mai mulți clujeni spun că au sesizat mirosuri similare în Mărăști, în zona Aeroportului, dar și în alte cartiere. Unii cer măsurători independente ale calității aerului și întreabă ce tip de probe ar putea fi folosite pentru a demonstra oficial problema.
În comentarii apare și ipoteza că mirosul ar proveni de la Pata Rât. Unii clujeni spun că au sesizat Garda de Mediu în repetate rânduri și cer autorităților să facă măsurători în zonele afectate. O altă propunere apărută în discuție este cumpărarea unor echipamente de monitorizare prin bugetarea participativă.
Problema mirosurilor este însă una mai veche în zona Clujului, iar autoritățile au indicat în trecut și alte surse. Spe exemplu, anul acesta, Garde de Mediu a informat că sunt autorizate până în luan octombrie activități de fetilizare a ternurilor la fermele de lângă Cluj, activități care pot crea disconfort olfactiv în Cluj-Napoca.
Recent, și primarul Clujului, Emil Boc, a cerut public companiei Transavia să oprească împrăștierea îngrășămintelor organice în zona Clujului și să își ceară scuze clujenilor pentru mirosul produs. Potrivit informațiilor prezentate de Actual de Cluj, autoritățile au indicat activitățile de fertilizare a terenurilor agricole cu îngrășăminte organice drept cauza episodului respectiv, dar instituțiile au arătat că Tranavia are toate avizele în regulă.
Mirosurile sunt însă o problemă recurentă pentru Cluj în ultimii ani, iar Pata Rât este una dintre zonele asupra cărora au existat constant reclamații. Rampa temporară administrată de RADP este autorizată până în 2029, termen până la care aceasta ar trebui desființată. RADP lucrează la tratarea și valorificarea deșeurilor depozitate aici, o parte din materialul rezultat fiind destinat utilizării ca material pentru balastiere.
Anunțuri gratuite din Maramures


