Lucrările de modernizare a Parcului Central, din municipiul Hunedoara, au ajuns la un progres fizic de peste 60 la sută.

Parcul Central își schimbă încet- încet înfățișarea. În aceste zile, atenția constructorului este concentrată pe fântâna arteziană, una dintre cele mai complexe componente ale investiției, care trebuie „adusă” la nivelul de călcare. Aceasta va fi una dintre principalele atracții ale zonei. Fântâna va avea peste 500 de jeturi de apă, dispuse în semicercuri, care vor forma adevărate perdele de apă cu înălţimi variabile.

Potrivit reprezentanților administrației publice locale, și aleile sunt aproape gata. Unele dintre acestea mai au nevoie doar de stratul final, realizat din scoarţă de copac sau dale înierbate. De asemenea, sunt pregătite şi zonele pe care vor fi amplasate foişoare, iar fundaţia pentru suportul filigoriei care va adăposti mesele de şah se află într-un stadiu avansat.

Peste 130 de arbori noi, plantați

În ceea ce privește vegetația, reprezentanții municipalității hunedorene transmit că arborii existenți rămân. În plus, în această primăvară, au fost plantați peste 130 de copaci de dimensiuni mari.

Șantierul din Parcul Central este monitorizat îndeaproape de reprezentanții administrației publice locale. Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a verificat personal stadiul lucrărilor.

„Colegii din Primărie monitorizează zilnic şi acest şantier, dar am dorit să merg personal acolo pentru a discuta cu dirigintele de şantier şi constructorul. Situaţia se prezintă bine, dar mai e loc de îmbunătăţiri. Cea mai dificilă lucrare din parcul în sine o reprezintă fântâna arteziană. Dorim să avem un fel de labirint format din peste 500 de jeturi de apă dispuse în semicercuri, care vor forma adevărate perdele de apă cu înălţimi variabile. Referitor la îngrijorările manifestate în mediul online de unii hunedoreni privind copacii, trebuie să atrag atenţia asupra faptului că arborii vechi sunt tot acolo, în parc, iar pe lângă ei am plantat în această primăvără peste 130 de arbori de dimensiuni destul de mari, aduşi cu balot şi echipaţi fiecare cu saci pentru irigare. Şi în zonele adiacente, adică în zona blocurilor E şi între blocurile CM, se păstrează toţi copacii care nu pun probleme şi se vor mai planta, cel mai probabil, la toamnă, încă 120 decopaci.aceeași abordare o vom avea și în Parcul Corvinul unde acum are loc organizarea de şantier pentru un alt proiect de reabilitare şi modernizare finanţat tot din bani europeni”, a explicat primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.

Construit la începutul anilor ‘50, Parcul Central din Hunedoara este pentru prima oară reabilitat şi modernizat integral. Proiectul de reabilitare şi modernizare a Parcului Central şi a zonelor adiacente are o valoare totală de aproximativ 29 de milioane de lei şi beneficiază de finanţare europeană nerambursabilă.

 

Sursa foto: Primăria Hunedoara

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *