CFR Cluj şi Universitatea Cluj se întâlnesc în această seară, de la ora 20:30, în Gruia, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Derby-ul Clujului este primul meci de campionat după pauza internaţională şi are o miză importantă pentru ambele echipe.
LIVE VIDEO | CFR – U Cluj, de la 20:30, pe Orangesport.ro
Înaintea confruntării directe, Universitatea ocupă locul cinci, cu 15 puncte, în timp ce CFR se află pe poziţia a opta, cu 13 puncte. Partida a fost amânată iniţial deoarece formaţia din Gruia era implicată în preliminariile Conference League.
CFR vine după succesul cu FC Botoşani, scor 3-1, în timp ce U Cluj are două victorii consecutive în campionat: 2-0 cu Voluntari şi 3-0 cu Oţelul.
În sezonul trecut, cele două formaţii s-au întâlnit de patru ori. Primul duel s-a încheiat 2-2, CFR a câştigat returul cu 3-2, iar în play-off fiecare echipă a obţinut câte o victorie.
Partida CFR Cluj – U Cluj va fi transmisă în direct la Prima Sport 1 şi va putea fi urmărită LIVE VIDEO pe OrangeSport.ro.
Afla mai multe despre: superliga, cfr, u cluj
Anunțuri gratuite din Maramures


