Sibiul ar putea găzdui unul dintre cele mai așteptate meciuri ale sezonului din Superligă. Derby-ul dintre Dinamo și FCSB, programat în etapa a 8-a, are șanse mici să se dispute pe Arena Națională, iar Stadionul Municipal din Sibiu este una dintre variantele luate în calcul, potrivit GSP.ro, care citează Radio Dinamo 1948.
Problema este generată de programul încărcat al Arenei Naționale, care a găzduit în ultimele săptămâni concertele Metallica, Max Korzh și Iron Maiden, iar în perioada 21-23 august va avea loc și festivalul SAGA.
Sibiul, printre variantele pentru marele derby
Potrivit sursei citate, Dinamo încearcă să găsească o soluție pentru disputarea partidei, iar dacă Arena Națională nu va putea fi folosită, meciul ar putea fi mutat chiar în afara Bucureștiului.
Printre variantele analizate se află Sibiul și Târgoviștea, orașe unde există comunități importante de suporteri dinamoviști și stadioane care pot găzdui o partidă de asemenea nivel.
În prezent, Dinamo are înregistrate la LPF două stadioane pentru disputarea meciurilor de pe teren propriu: Arena Națională și Arcul de Triumf. Totuși, stadionul Arcul de Triumf are o capacitate redusă, iar starea gazonului a fost criticată după ultimul meci al „câinilor”, câștigat cu 4-0 împotriva celor de la FC Voluntari.
Pentru a juca pe o altă arenă, clubul trebuie să înainteze o solicitare către Liga Profesionistă de Fotbal, iar stadionul propus trebuie omologat de o comisie specială.
Șanse mici ca meciul să rămână pe Arena Națională
Reprezentanții implicați în organizare încearcă în continuare să găsească o soluție pentru ca derby-ul să se dispute în Capitală, însă recunosc că posibilitățile sunt limitate.
„Facem toate eforturile pentru ca Dinamo – FCSB să se poată juca pe Arena Națională. Există șanse, dar sunt mici. Este un calendar al evenimentelor. Pentru ca meciul din 6-7 septembrie să se dispute pe Arena Națională, calendarele ar trebui să se suprapună. Există o procedură prin care cei care organizează evenimentul de pe stadion trebuie să iasă, iar cei care intră să își înceapă activitatea. Este vorba despre SAGA”, au transmis surse citate de GSP.ro.
Dacă varianta București va cădea definitiv, Stadionul Municipal din Sibiu ar putea deveni gazda unuia dintre cele mai importante derby-uri din fotbalul românesc, decizia urmând să fie luată în perioada următoare.
Anunțuri gratuite din Maramures


