Andrei Cordea (27 de ani) este cel mai importat jucător care a rămas în curtea lui CFR Cluj după epurările masive din lot din această vară.

Extrema dreaptă este și principala marfă de export a lui Nelu Varga, pentru a mai reduce gravele probleme financiare cu care se confruntă trupa ardeleană.

Potrivit vicepreședintelui Ciprian Deac (40 de ani), viitorul fotbalistului ochit de FCSB și Universitatea Craiova se va decide mai mult ca sigur în această iarnă.

Ciprian Deac face lumină în cazul lui Andrei Cordea. „Suntem strânși cu ușa”

Andrei Cordea a tras de unul singur după el pe CFR Cluj în acest an calendaristic. Patronul Nelu Varga este conștient că plecarea sa va fi o mare pierdere pentru echipă, însă este obligat să-l vândă în această iarnă pentru a face rost de bani să mai rezolve din probleme stringente ale clubului.

Lucru confirmat și de vicepreședintele Ciprian Deac, cel care susține că jucătorul asaltat de oferte trebuie cedat în pauza de iarnă, deoarece clubul are nevoie neapărat de bani ca să supraviețuiască.

„Sincer, chiar au venit destul de multe oferte pentru Cordea. Vom lua o decizie în iarnă. E un jucător dorit de mai multe echipe. E un jucător esențial echipei.

Dacă ne uităm la cifrele lui, e un jucător care trage echipa după el. Suntem strânși cu ușa, avem nevoie și de bani, și de rezultate”, a declarat Ciprian Deac, la DigiSport.

Șumudică s-a resemnat. „Politica clubului”

Marius Șumudică (55 de ani), antrenorul lui CFR Cluj, s-a resemnat că-l va pierde pe jucător, însă avertizează că acesta nu va pleca pe „o șhaorma sau pe o vreo chiftea”. Este convins totodată că fotbalistul mai poate evolua cu brio în străinătate și îl sfătuiește pe acesta să plece peste hotare.

„Cordea a rămas la CFR, este jucătorul nostru și cred că mai are contract. Eu îmi doresc din suflet ca el să rămână aici. Dacă va fi o ofertă convenabilă pentru el și pentru club, nu se va opune nimeni.

Politica clubului este că CFR are nevoie de bani, dar nici nu îl vom da pe o șhaorma sau pe o chiftea. Nu se pune problema!

(n.r – Întrebat dacă îl vede pe Cordea la FCSB) Cordea va pleca acolo unde va fi plătit și respectat. Eu cred că Andrei Cordea are valoare să joace în străinătate și cea mai bună soluție pentru el asta ar fi”, a spus recent Marius Șumudică.

  • Andrei Cordea a fost la un pas de transferul la Universitatea Craiova la sfârșitul acestei veri, însă mutarea a picat pe ultima sută de metri.
  • Fotbalistul a jucat la FCSB în perioada iulie 2021 – august 2023, apoi Gigi Becali l-a cedat la Al Tai cu 1.300.000 de euro

 

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *