Odată cu lansarea programului, Primăria oraşului Râșnov oferă tichete sociale în valoare de 100 de lei pentru susținerea sănătății orale a copiilor, până la finalul anului 2026, în limita fondurilor aprobate.
Eligibili sunt copiii între 6 și 17 ani, cu domiciliul în Râșnov, înscriși la o unitate de învățământ și care frecventează cursurile. Acordarea tichetelor este condiționată și de îndeplinirea altor cerințe privind domiciliul părintelui, consultația stomatologică și obligațiile fiscale locale ale părinților, anunţă reprezentanţii primăriei.
Răzvan Iancu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râșnov:
Primăria Râșnov oferă tichete sociale în valoare de 100 de lei pentru susținerea sănătății orale a copiilor până la finalul anului 2026, în limita fondurilor aprobate. Așadar, copiii cu vârste între 6 și 17 ani, cu domiciliul în Râșnov, înscriși la o unitate de învățământ și care frecventează cursurile, vor putea beneficia de aceste vouchere. Acordarea tichetelor este condiționată și de împlinirea altor cerințe, privind domicilul părintelui, consultația stomatologică și obligațiile fiscale locale ale părinților.
Paşii de urmat pentru a beneficia de voucher sunt consultaţia la medicul stomatolog şi obținerea unei adeverinţe medicale şi pregătirea unui dosar cu documente solicitate ce va fi depus la Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Râșnov. Acesta trebuie întocmit în maximum 30 de zile de la eliberarea adeverinței medicale, iar cererile se depun lunar, până pe data de 20 inclusiv.
Anunțuri gratuite din Maramures


