Publicat la 13 octombrie 2026
În noaptea de luni spre marți, 12/13 octombrie, în jurul orei 00.30, Poliția a fost chemată la un accident în centrul Brașovului, pe Bulevardul 15 Noiembrie.
Primele date au arătat că „un autoturism, condus de un bărbat de 27 de ani, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare pe un carosabil umed, fapt ce a dus la lovirea unui stâlp de electricitate”.
În urma impactului, pe lângă pagubele materiale rezultate, pasagerul, un bărbat de 26 de ani, aflat pe locul dreapta față, a suferit leziuni grave.
Potrivit anchetei, anchetei s-ar fi produs la „liniuțe”. „Au rezultat date care au indicat suspiciunea că, între conducătorul auto implicat în accident și un alt conducător auto, un tânăr de 20 de ani, ar fi existat un act de întrecere auto ilegală. Astfel, pe lângă fapta inițială de «vătămare corporală din culpă», pe baza materialului probator, s-a dispus extinderea urmăririi penale și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de «împiedicare sau îngreunare a circulației pe drumurile publice»”, se arată în raportul de caz.
Șoferul implicat în accident a fost reținut 24 de ore, cercetările fiind în curs sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov.
În acest context, IPJ Brașov vine cu precizarea că „Orice act de conducere agresivă, așa cum este definit de Codul Rutier, poate fi semnalat poliției prin utilizarea portalului hub.mai.gov.ro, secțiunea «Sesizări abateri rutiere»,, iar întrecerele neautorizate pe drumurile publice constituie infracțiune, cu un grad de pericol ridicat pentru participanții la trafic, motiv pentru care sunt luate măsuri ferme în consecință”.
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


