Foto: Valeriu Russu/ RAdio Târgu Mureș

Anunțul a fost făcut astăzi, într-o conferință de presă, de prof. Univ. Horațiu Suciu, șeful Institutului de Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș.

Acesta a explicat că după finalizarea lucrărilor la noul Centru Chirurgical Cardiovascular este nevoie de câteva luni pentru reglările și setările necesare.

Dr. Horațiu Suciu dă asigurări că vor putea fi folosite atât spațiile cât și personalul existent într-un mod mai eficient, urmând să fie făcute angajări pentru funcțiile auxiliare:

„Momentul 31 august a marcat finalul proiectului. Tot ceea ce înseamnă aparatură de înaltă performanță și aparatura simplă, inclusiv imobilierul medical, este adus. Toate circuitele sunt funcționale. În momentul actual se fac recepția, probele prin care noi vom dovedi că acestea sunt sigure pentru pacienți. Aceste lucruri durează. Eu cred că undeva la sfârșit de octombrie, mijlocul de noiembrie vom fi gata. Evident, ne încadrăm în toate reglamentările și legislația românească privitoare la punerea în funcție a unui spital.”

Dr. Horațiu Suciu este convins că numărul intervențiilor chirurgicale va crește cu peste 50%, ceea ce va face din municipiul Tg. Mureș cel mai mare centru de profil din țară și unul dintre cele mai mari din Europa de Sud și Centrală.

Asta în condițiile în care, spune medicul, în România ar trebui să se facă peste 15.000 de intervenții cardiovasculare anuale, dar nu se fac deocamdată decât 5.000.

La noul Centru Chirurgical Cardiovascular de la Tg. Mureș vor fi abordate toate patologiile, de la nou-născut la adultul vârstnic, inclusiv transplant cardiac, suportul mecanic al cordului, proceduri de chirurgie minim invazivă și proceduri hibride.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *