Cazul elevului de 13 ani din Bistrița, care ieri a înjunghiat cu un briceag o profesoară și a rănit un coleg. Băiatul și-ar fi pregătit atacul timp de opt luni, inspirat de un alt elev, în vârstă de 15 ani, din Rusia, care a comis un atac similar în decembrie anul trecut. Subiectul a fost dezbătut aseară în emisiunea „Academia Europa FM”. Fiindcă este minor, elevul nu va răspunde penal în fața legii. Jurnalista Oana Dimofte propune o schimbare a legislației.

Jurnalista Oana Dimofte: „Poate că e momentul să ne gândim la niște schimbări de legislație”


„Acest copil nu va suferi consecințe penale, așa cum n-au suferit nici copiii din Timiș, care au făcut acel omor îngrozitor anul trecut. El nu va ajunge să aibă consecințe penale. Dar poate că e momentul ca în România să facem și noi o dată ceva preventiv și să ne gândim la niște schimbări de legislație, astfel încât părinții copiilor care ajung să facă astfel de fapte să aibă și ei răspunderea penală serioasă sau, în orice caz, mult mai serioasă decât până acum”, consideră jurnalista Oana Dimofte.

Jurnalista Oana Dimofte: „Unii dintre copii preiau idei pe care le aud în casă”

De multe ori, tinerii care ajung să facă astfel de gesturi preiau modelul din casă, mai susține jurnalista Oana Dimofte:

„Astfel de copii, unii dintre ei, preiau idei pe care le aud în casă. Trăim într-o societate în care o bună parte este fanatică sau arată fanatism religios. Dacă un copil aude în casă toată ziua «Ce rău ne fac nouă emigranții?» Pentru că acest copil căuta, îmi cer iertare pentru exprimare, este a lui, nu este a mea, un indian. Dacă acest copil auzea în casă că emigranții vin și ne fac nouă rău, este foarte ușor să preia acest discurs, această mentalitate, această gândire și să ajungă unde a ajuns. Nu o să spun că a preluat-o, dar spun că cineva ar trebui să verifice asta”, a punctat jurnalista Oana Dimofte.

Între timp, elevul a fost internat într-un centru de psihiatrie din Cluj. Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru tentativă de omor.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *