• Europa League: KuPS – Universitatea Craiova, joi, 18:00, DGS 1

  • Conference League: CFR Cluj – Tromso, joi, 20:00, DGS 1

Finanțatorul roș-albaștrilor a spus, după remiza cu Farul, scor 2-2, de luni seara, de pe Stadionul Arcul de Triumf, că se implică iar în campania de transferuri și că este interesat de serviciile lui Jovo Lukic (27 de ani), atacantul bosniac al celor de la ”U” Cluj.

Radu Constantea, președintele celor de la U Cluj, a dezvăluit că tranzacția se poate face cu două condiții. Prima ar fi ca fotbalistul să fie de acord cu mutarea, după care cele două cluburi să ajungă la un numitor comun.

Radu Constantea a spus cum poate ajunge Jovo Lukic la FCSB: ”Jucătorul trebuie să fie mulțumit iar suma de transfer pe placul lui U Cluj”

Oficialul ”Șepcilor roșii” a mai spus că nu s-ar opune ca Lukic să facă pasul la FCSB în zilele următoare.

”În acest moment, suntem în discuții avansate cu două echipe care sunt interesate de Lukic, ambele din străinătate, dar sumele care ni s-au oferit nu sunt la nivelul așteptărilor noastre.

Până la urmă, suntem conștienți că nu-l putem ține pe loc pe Jovo, mai ales că a fost prezent și la Cupa Mondială, unde a avut o evoluție bună.

Așa că vom ține cont de dorința jucătorului. Dacă el se va înțelege cu cei de la FCSB, vom vedea și noi după aceea la ce concluzie vom ajunge”, a spus Radu Constantea, pentru digisport.ro.

Lukic mai are contract cu U Cluj trei ani, astfel că este nevoie și de acceptul clubului pentru ca acesta să se transfere.

”Oferta pe care o vom primi pentru Lukic trebuie să fie una mulțumitoare pentru U Cluj, așa că o să vedem dacă și cum vor evolua lucrurile.

Nu, domnul Gigi Becali nu ne-a contactat și nici altcineva din partea FCSB-ului, dar suntem deschiși discuțiilor.

Vreau să repet un singur aspect. Ca Lukic să ajungă la FCSB trebuie să se îndeplinească două condiții. Prima, jucătorul să fie mulțumit cu ce primește, iar a doua condiție este ca suma de transfer să fie una care să mulțumească pe U Cluj”, a mai spus Radu Constantea.

VIDEO cu toate reacțiile de la Digi Sport Special după FCSB – Farul 2-2

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ilie Dumitrescu nu crede că Jovo Lukic va semna cu FCSB

Întrebat despre posibilitatea ca Jovo Lukic să ajungă la FCSB în această perioadă de mercato, Ilie Dumitrescu nu crede că mutarea se poate realiza, având în vedere că atacantul ar prezenta imteres pentru formații precum Rennes, Beșiktaș, Hoffenheim sau St. Pauli.

”(n.r. despre Jovo Lukic la FCSB) E cel mai bun marcator, cel mai străin în sezonul trecut.

A jucat și la Mondial, a marcat, are o cotă foarte bună în momentul de față.

Nu cred că se va realiza acest transfer”, a spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport Special.

VIDEO cu Marius Avram despre fazele de arbitraj din FCSB – Farul 2-2

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Atacant trebuie 100%. Stai să vedem mâine dacă putem să-l iau pe Lukic, stai să vedem, mâine mă interesez de Lukic”, a spus Gigi Becali, la Prima Sport, după remiza FCSB-ului cu Farul, scor 2-2, în etapa a 3-a a SuperLigii.

Cei de la ”U” Cluj și-ar dori să obțină undeva la trei milioane de euro de pe urma unui transfer al lui Jovo Lukic.

Atacantul de 1,90 metri a marcat 18 goluri în ediția precedentă a SuperLigii și a încheiat campionatul pe primul loc în clasamentul golgheterilor.

  • Trei meciuri și două goluri are Jovo Lukic în acest sezon la ”U” Cluj
  • 2.200.000 de euro este cota de piață a lui Jovo Lukic, potrivit Transfermarkt

Jovo Lukic a fost lăsat liber de Universitatea Craiova la ”U” Cluj în vara lui 2025, după ce în urmă cu un an plătise 400.000 de euro pentru transferul său de la Borac Banja Luka (Bosnia). A mai fost legitimat în carieră la Zvijezda, Sloga Doboj și Krupa.

VIDEO cu rezumatul partidei FCSB – Farul 2-2

VIDEO cu rezumatul partidei dintre FCSB – Farul 2-2, din etapa a treia a SuperLigii

 

Etichete: transferuri fcsb , radu constantea , jovo lukic , lukic fcsb



Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *