Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei organizează joi, 15 octombrie 2026, de la ora 17:00, vernisajul expoziției temporare „Memoria regalității. Imagini și mărturii”. Evenimentul va avea loc în Sala Dietei și marchează 104 ani de la încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria.
Manifestarea marchează aniversarea unuia dintre cele mai importante momente din istoria României și propune publicului o incursiune în memoria regalității românești, prin intermediul unor mărturii documentare și vizuale care evocă personalitățile și evenimentele epocii.
Expoziția reunește piese provenite atât din colecția Centrului Cultural Palatul Principilor, cât și din colecții private: fotografii de epocă, diplome, medalii și documente purtând semnături și însemnări olografe ale membrilor Familiei Regale a României.
Aceste mărturii oferă publicului prilejul de a descoperi aspecte ale istoriei monarhiei românești și de a privi mai îndeaproape personalitățile care au marcat destinul României moderne.
Vernisajul va fi completat de un moment muzical susținut de elevii Liceului de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia, într-un program dedicat Zilei Încoronării, care aduce împreună istoria, patrimoniul și expresia artistică.
Începând de vineri, 16 octombrie 2026, de la ora 12:00, expoziția temporară „Memoria regalității. Imagini și mărturii” va putea fi vizitată la Casa Memorială „Camil Velican” din Alba Iulia.
Accesul publicului va fi gratuit.
Anunțuri gratuite din Maramures


