Festivalul propune un lineup divers și activități pentru toate vârstele.

Articol editat de cristina.rusu,
3 iunie 2026, 14:44

A 14-a ediție Jazz in the Park este un pariu bun, care aduce nu neapărat cei mai cunoscuți artiști, ci un lineup bun și divers, au anunțat organizatorii.

 

„Pentru cei care nu primesc anul acesta tichete de vacanță, festivalul va fi o călătorie reușită în jurul lumii, cu artiști din 14 țări și cinci continente”, a detaliat Alin Vaida.

Capetele de afiș recomandate de el sunt Nik Bartsch, Lisa Simone și artista care încheie festivalul, Arooj Aftab, prima artistă pakistaneză deținătoare a unui premiu Grammy.

Vor fi, ca de obicei, nu doar concerte, ci și activități pentru toate vârstele: zbor cu balonul cu aer cald, ateliere de gătit, lecții de muzică, zile tematice dedicate vinurilor, discuții cu artiștii pe prispă.

Pentru că va fi un program echilibrat, participanții sunt așteptați la concerte și activități încă de la primele ore, de la 14.00 vineri, de la 12.00 sâmbătă și duminică.

Ca stimulent, primii 200 de participanți vor primi zilnic la intrarea în parc un pahar de prosecco. Tot ca stimulent pentru a nu aglomera parcarea din Tetarom, linia de autobuz 37 a fost suplimentată în perioada festivalului.

Totodată, participanții la această ediție pot achiziționa la preț redus un abonament la ediția următoare, 190 de lei, și au preț redus, 50%, la vizitarea Music Gallery de la Edison House of Music.

„Am gândit această ediție ca pe o sărbătoare care să acopere întregul Parc Etnografic”, au spus organizatorii. Paharele vă așteaptă la poartă, pe cei care ajungeți mai devreme, distracția în parc pe toți până târziu în noapte, din 5 până în 7 iunie.

 

Anca Brășfălean

Radio Cluj poate fi ascultat şi online AICI. Ne găsești și pe facebook, X și instagram.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *