După o sâmbătă cu mii de oameni în parc și cinci trupe care au ridicat ștacheta competiției, ediția se încheie cu concertul JEMMA, câștigătorii din 2025
Ediția 2026 a Jazz in the Park Competition decide astăzi câștigătorii, după o zi de sâmbătă în care Parcul Central a vibrat deplin în ritm de jazz. De la compoziție pură și improvizație, până la broken beat sau afrobeat, cele cinci proiecte din a doua zi de concurs – Giuseppe Malinconico Trio, Equinox Quintet, AMPHITRIO, Creature. și Anton de Bruin – au arătat cât de divers este jazzul noii generații și au ținut mii de oameni în parc până târziu în noapte, când seara a fost închisă de COMA Light, pe Special Acts Stage. Finaliștii ediției au fost selectați din 306 proiecte înscrise din 50 de țări.
Sâmbătă a fost și ziua în care parcul și-a intrat pe deplin în ritmul de festival: concerte, mii de oameni veniți să se bucure de muzică și activități.
Ultima zi de competiție: trei proiecte mai au de convins juriul
Duminică, porțile se deschid la 12:00, iar de la 15:30 intră în concurs ultimele trei proiecte ale ediției.
Competition Stage
15:30 – Faust x Live Band
16:45 – Miss C-Line
18:00 – Noisecript
Faust x Live Band, din România, aduce împreună hip-hop-ul și improvizația unei formații live. Miss C-Line, din Elveția, îmbină neo-soul, jazz, hip-hop și influențe clasice, iar Noisecript, din Polonia, construiește un univers în care jazzul, electronica și improvizația se întâlnesc într-o zonă cinematică.
Special Acts Stage
19:00 – Kind of Miles
20:30 – Awards Ceremony
22:00 – JEMMA
JEMMA revine la Cluj după ce anul trecut a câștigat marele premiu Jazz in the Park Competition. De data aceasta, formația italiană urcă pe scenă ca invitat special și închide ediția, după ceremonia în care vor fi anunțați câștigătorii din acest an.
Vinyl Stage
15:00 – Cin Cin: Bianca Oance
17:00 – Cin Cin: Sățanel
19:00 – Cin Cin: Mangostan
21:00 – Cin Cin: Nipple’s Delight
Jam Session
23:00 – Colin’s Gastro Pub
Pe lângă concerte, ultima zi aduce Jazz Talks by BRD, activități cu Dog Assist by PPC, lecții de muzică și Start a Band cu Music Hub, activități pentru copii, zone de relaxare și alte experiențe răspândite prin parc.
Jazz in the Park Competition este unul dintre cele mai importante evenimente culturale cu acces liber din Cluj-Napoca. Ediția din acest an are loc între 18 și 20 septembrie 2026, în Parcul Central din Cluj-Napoca. Mai multe informații despre festival, precum și Regulamentul de participare al formațiilor în cadrul competiției, pot fi găsite pe website-ul Jazz in the Park Competition și pe paginile de Facebook și Instagram ale acesteia.
Anunțuri gratuite din Maramures


