Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu informează cetățenii că, începând cu data de 1 iulie 2026, intră în vigoare prevederile art. VIII pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2026, care modifică art. 106² alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Astfel, începând cu data de 1 iulie 2026, testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, susținut în vederea reducerii perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, nu va mai fi susținut la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, ci la sediul oricărui serviciu public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din țară.

În județul Sibiu, testul va fi susținut la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu, situat în municipiul Sibiu, strada Mitropoliei nr. 34.

!!! Programările efectuate prin intermediul paginii de internet a IPJ Sibiu vor fi transferate către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Sibiu.

Cetățenii sunt invitați să se informeze în prealabil cu privire la programul de lucru și condițiile de prezentare la serviciul ales.



Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *