Publicat la 10 sepembrie 2026
IPJ Brașov desfășoară în această perioadă o serie de acțiuni informativ-preventive orientate către comunitățile vulnerabile. În cadrul întâlnirilor, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au pus un accent deosebit pe Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) – instrumentul prin care persoanele agresoare sunt monitorizate în timp real prin intermediul brățării electronice.
Polițiștii brașoveni le reamintesc cetățenilor că violența în familie/în cuplu nu este o problemă privată, ci o infracțiune. Acceptarea și montarea dispozitivelor de protecție reprezintă un pas crucial pentru siguranța victimelor.
„Dispozitivul de monitorizare electronică furnizează date de localizare în timp real către Dispeceratul SIME. Sistemul generează alerte automate atunci când agresorul depășește limita teritorială stabilită de instanță sau se apropie de victima protejată prin ordin de protecție (provizoriu sau judecătoresc). Alertarea imediată permite echipajelor de poliție cele mai apropiate să intervină rapid și să prevină posibile fapte de violență”, arată IPJ.
Totodată, Poliția face și un apel: „nicio formă de violență, verbală, fizică sau psihologică, nu trebuie tolerată din cauza rasei, etniei, genului sau condiției sociale. Comunitatea trebuie să sprijine victimele, nu să le stigmatizeze”.
În caz de pericol iminent, victimele pot apela 112 sau pot folosi aplicația mobilă 112 pentru localizare GPS. Victimele pot apela gratuit și linia telefonică națională sprijinită de ANES: 0800 500 333 (Helpline violență domestică, disponibil 24/7).
‘, {
height: 57,
autoHeight: false
});
$(“.fancybox-inner”).css({height: ’57px !important’});
}
else
$a.html(data);
});
});
Anunțuri gratuite din Maramures


