Sepsi și Farul au încheiat nedecis, scor 1-1, meciul disputat duminică după-amiază în cadrul rundei a șasea din Superliga României.
La finalul jocului de la Sfântu Gheorghe, Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul marinarilor, a dat verdictul după egalul obținut în deplasare și este de părere că remiza este un rezultat cât se poate de echitabil.
Reacția lui Ioan Ovidiu Sabău a după remiza obținută de Farul pe terenul lui Sepsi!
Sepsi și Farul au remizat în etapa a 6-a, scor 1-1. Hunor Batzula a înscris pentru covăsneni în minutul 50, în timp ce nou-intratul Cristian Sima a restabilit egalitatea trei minute mai târziu.
La flash-interviul de după meci, Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul „rechinilor”, a tras concluziile duelului de la Sfântu Gheorghe.
Fostul component al Generației de Aur este de părere că prima repriză gazdele au controlat disputa și au avut ocaziile de gol, iar în mitanul secund, echipa sa a lăsat inițiativa adversarilor, care au pus presiune mare, însă fără a avea oportunități clare de gol.
Tehnicianul grupării de la malul mării a recunoscut totodată că echipa sa suferă la ultima pasă, însă este convins că remiza le conferă elevilor săi încredere pentru meciurile ce vor urma.
„Eu zic că e un rezultat echitabil. În prima repriză au avut situații clare de a înscrie. E un rezultat care îți dă continuitate și nu pierzi. Încet, încet văd că putem crește și ca ritm, dar și ca joc. A doua repriză am lăsat prea mult inițiativa adversarului și nu am reușit să punem presiune. A fost o dominare fără prea mari ocazii, dar și noi am avut câteva situații clare.
A lipsit ultima pasă, calitatea pasei sau nu am fost prea inspirați când a trebuit să luăm decizii. Când faci schimbările și jucătorul care intră înscrie, ești antrenor inspirat (n.r. râde). Sima a intrat bine, e un copil care are potențial, are nevoie de ritm și încredere. A avut momente bune.
Avem mult de muncă, dar eu cred că ceea ce ne dă încredere este continuitatea rezultatelor. Sunt mulțumit de ce am reușit până acum, dar putem mai mult”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, potrivit DigiSport.
Au jucat echipele
Sepsi: Lazar – Cascardo, Rose, Karamoko, Vianna – Silaghi, Păun – Batzula, A. Doru, Mawa, Heras
Rezerve: Gyenge, Oteliță, Vătăjelu, Dobrosavlevici, Cîmpean, Daguin, Nistor, Ghimfus, Brădeanu, Cantauz, Oberlin, Davordzie
Farul: R. Munteanu – Bouzamoucha, Dican, Gustavo – Sîrbu, Njike, Ahlinvi, Țicu – Sylvestre, Doicaru, Radaslavescu
Rezerve: Buzbuchi – Barbu, Maftei, Larie, Furtado, Podoleanu, N. Popescu, Marincean, Tănasă, Sima, Alibec
Anunțuri gratuite din Maramures


