Foto: Raluca Creț/ Radio Torgu Mureș

Liceul Tehnologic „Gheorghe Șincai” din Târgu Mureș marchează 50 de ani de existență cu o transformare majoră a infrastructurii, după finalizarea unui amplu program de investiții de peste 50 de milioane de lei, finanțat din fonduri europene și bugetul local.

Astăzi a fost inaugurat corpul C al unității de învățământ, ultimul din cele trei corpuri incluse în proiectul de modernizare și reabilitare integrală a fostei Școli de Arte și Meserii. Investiția pentru acest corp depășește 30 de milioane de lei.

Directoarea liceului, Antoaneta Raluca, a subliniat că aceasta este cea mai amplă transformare prin care a trecut școala în ultimele cinci decenii.

De la construcția clădirii în 1975 au fost realizate doar reparații superficiale, în condițiile în care existau probleme majore la sistemele de încălzire și electricitate.

„Vom începe activitatea în corpul C, corpul care era dedicat atelierelor școlare și care până nu de mult era într-un stadiu avansat de degradare, unde elevii nu mai puteau să-și desfășoare activitatea, am reușit să îl punem în funcțiune. E o reabilitare totală. Pe lângă clădirile în sine, există și dotări de ultimă generație în laboratoarele care se vor desfășura acolo. Acolo vom avea sălile pentru proiectanții CAD, vom avea atelierele de reparație, laboratoare de măsurări.”

Lucrările la corpul A, unde funcționează sălile de clasă au fost finalizate anul trecut, iar la corpul B, care găzduiește sala de sport și o parte dintre ateliere, lucrările sunt aproape de finalizare.

Investiția pentru corpul B se ridică la 14,3 milioane de lei, din care 72% provin din bugetul local, iar 28% din fonduri europene.

Primarul municipiului Târgu Mureș, Soós Zoltán, a declarat că unitatea de învățământ a devenit una dintre cele mai moderne din oraș, cu ateliere dotate la standarde actuale și infrastructură complet reabilitată.

„Din 2022 se lucrează pe clădire, un an și jumătate școala s-a mutat la Liceul Vlasiu, dar avem cea mai modernă școală din oraș și datorită reabilitării am ajuns să nu avem suficiente locuri. Deci elevii deja dau concurs, aici se intră cu examen, așa cum era pe vremuri, cum ne noi ne-am obișnuit, dar asta înseamnă că nivelul educațional în liceu a crescut semnificativ.”

Liceul are în prezent aproximativ 900 de elevi și urmează să beneficieze și de dotări suplimentare printr-un proiect finanțat prin PNRR, câștigat de Primăria Târgu Mureș în 2023.

Înființată în 1976 sub denumirea de Liceul Industrial nr. 5, unitatea a fost creată pentru pregătirea specialiștilor în domeniul reparațiilor auto. De-a lungul timpului, oferta educațională s-a diversificat, incluzând specializări precum tehnician proiectant CAD, electromecanic auto, organizator banqueting sau maistru utilaj foraj-extracție gaze.




Link sursă




Anunțuri gratuite din Maramures

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *