Calea ferată dintre Ilva Mică și Pojorâta (jud. Suceava), unul dintre cele mai importante tronsoane feroviare care traversează nordul județului Bistrița-Năsăud, urmează să fie modernizată printr-o investiție estimată la 10,49 miliarde de lei, cu TVA.
Guvernul a aprobat azi, 24 septembrie 2026, indicatorii tehnico-economici ai proiectului, care vizează 106,82 kilometri de cale ferată din județele Bistrița-Năsăud și Suceava. Din valoarea totală a investiției, 5,67 miliarde de lei reprezintă lucrările de construcții-montaj. Durata estimată de execuție este de 36 de luni.
Proiectul prevede înlocuirea infrastructurii și suprastructurii căii ferate, consolidarea zonelor cu probleme și reabilitarea podurilor și podețelor. Lucrările de artă care și-au depășit durata de viață sau nu mai corespund din punct de vedere hidraulic vor fi reconstruite.
O componentă importantă vizează stațiile și haltele de mișcare. Liniile de primire-expediere vor fi adaptate pentru trenuri cu o lungime de până la 750 de metri, iar peroanele vor fi refăcute. Vor fi modernizate și punctele de oprire pentru călători.
Investiția include reabilitarea instalațiilor de electrificare, modernizarea sistemelor de semnalizare și telecomunicații și montarea de încălzitoare pentru macazuri. Pe traseu sunt prevăzute și lucrări pentru reducerea zgomotului, prin montarea de panouri fonoabsorbante și îmbunătățirea perdelelor forestiere existente.
Finanțarea este eșalonată pe trei ani: aproximativ 2,1 miliarde de lei în primul an și câte 4,2 miliarde de lei în următorii doi.
Modernizarea tronsonului Ilva Mică–Pojorâta este parte a proiectului mai amplu de modernizare a liniei Apahida–Suceava, una dintre principalele legături feroviare dintre Transilvania și Moldova.
Anunțuri gratuite din Maramures


