Intervenție contracronometru la Sfântu Gheorghe: Pompierii au salvat o pisică epuizată, blocată la 4 metri înălțime
După două zile de spaimă și epuizare la patru metri înălțime, o pisică din Sfântu Gheorghe a fost salvată cu succes de pompierii covăsneni, care au intervenit cu răbdare pentru a aduce felina în siguranță în brațele proprietarei.
„Curioasă și aventuroasă, felina a urcat până la aproximativ 4 metri înălțime, însă, odată ajunsă acolo, teama și dezorientarea au împiedicat-o să mai găsească o cale sigură de întoarcere. Speriată și epuizată după cele două zile petrecute în locul inaccesibil, aceasta a avut nevoie de ajutorul salvatorilor pentru a reveni în siguranță la sol.
Pentru recuperarea animalului, echipajul de intervenție a utilizat o scară de fereastră, acționând cu grijă pentru a evita rănirea acestuia. După câteva momente de acomodare și cu multă răbdare din partea pompierilor, operațiunea s-a încheiat cu succes.
Din fericire, intervenția a avut un final fericit, iar pisica a fost coborâtă nevătămată și încredințată proprietarei sale, care a așteptat cu emoție salvarea acesteia”, au transmis reprezentanții ISU Covasna.
Anunțuri gratuite din Maramures


