În etapa a doua a sezonului regular din Superliga Corvinul a jucat, în deplasare, pe terenul celor de la Farul Constanța. Din păcate pentru ei, hunedorenii au pierdut un meci din care se putea obține mai mult.
Gest de neînțeles al lui Cărăruș
Jocul de la Ovidiu a început cu dominarea sterilă a Farului, care a avut posesie, dar nu și faze de poartă. Din minutul 30 cei de la Corvinul au realizat că adversarul nu a depășit pasa proastă din sezonul trecut, cu toate schimbările care au avut loc în clubul constănțean, când au scăpat de la retrogradare după baraj, însă, deși au ieșit mai mult la joc, nu au fost prea periculoși, nici ei, în ofensivă. În atare condiții, la vestiare s-a intrat cu 0-0, iar suporterii corviniștii, care s-au făcut bine auziți pe arena dobrogeană, sperau mai mult din partea trupei de pe Cerna. Iar începutul mitanului secund le dădea dreptate, dar a venit minutul 55, care a dat peste cap, complet, planurile corviniștilor. Atunci, după ce a fost faultat, moldoveanul Cărăruș, mijlocașul hunedorenilor, a lovit un adversar și a primit direct roșu, lăsându-și echipa în zece oameni. Corviniștii au resimțit șocul și, la puțin timp după ce au rămas în inferioritate numerică, au fost sancționați cu un penalty, corect acordat pentru un faul în careyul mare, dar portarul hunedorenilor, Sandu, a respins execuția lui Radaslavescu.
Două goluri încasate pe final de joc
Cu un om în minus, cei de la Corvinul s-au apărat bine și, când au avut posibilitatea, au și încercat să pună în pericol poarta adversă, dar tabela nu s-a modificat. Ce-i drept, în acea perioadă cei de la Farul au fost mai prezenți în atac, dar fie au greșit ținta, fie au fost blocați de fundașii Corvinului, iar meciul se îndrepta spre un meritat rezultat de egalitate. A venit, însă, minutul 83 când, la o minge ce părea să părăsească terenul, constănțeanul Doicaru a recuperat pe linia de fund, a trimis un „cârlig” în marginea careului mic, de unde Ahlinbi, scăpat din marcaj, a reluat în plasa Corvinului și a deschis scorul. Pe final corviniștii au încercat egalarea, însă nu au reușit. Mai mult, la ultima fază a meciului, în minutul 90+7, când Corvinul avea toată echipa în terenul advers, inclusiv pe goalkeaper-ul Sandu, însă mingea a ajuns la tânărul constănțean Goncear, de doar 17 ani, care a înscris, cu un gol de la 60 de metri, în poarta goală a Corvinului, stabilind scorul final, de 2-0 pentru Farul.
Etapa viitoare, cu Sepsi
Astfel, Corvinul pierde, nemeritat, un meci care, foarte probabil, dacă nu ar fi fost gestul nesăbuit al lui Cărăruș, ar fi adus măcar un punct hunedorenilor. Etapa viitoare, cea de -a treia, Corvinul va juca, la Arad, acolo unde își desfășoară, în prezent, meciurile de pe teren propriu, cu Sepsi, meciul urmând a avea loc duminică, 2 august, cu începere de la ora 18:30.
Anunțuri gratuite din Maramures


